Veste tristă

Inima primului cardiolog din Câmpulung Moldovenesc, dr. Stelian Răileanu, a încetat să mai bată



Inima primului cardiolog din Câmpulung Moldovenesc, dr. Stelian Răileanu, a încetat să mai bată
Inima primului cardiolog din Câmpulung Moldovenesc, dr. Stelian Răileanu, a încetat să mai bată

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați medici din Câmpulung Moldovenesc, dr. Stelian Răileanu, a încetat din viață vineri dimineață, în spitalul în care a lucrat o viață. Avea mai multe probleme medicale, care în ultima perioadă s-au agravat și a fost internat în spital, la Terapie Intensivă.
Managerul Spitalului Municipal din Câmpulung Moldovenesc, dr. Adrian Cosinschi, a declarat că doctorul Răileanu a fost primul medic cardiolog din spital. „Era medic primar internist și a făcut și a doua specialitate, în cardiologie. A fost un doctor apreciat, căutat de pacienți și un bun coleg. Un om deosebit. A lucrat la noi în spital din 1992 până în 2005, când s-a pensionat. A fost și director medical câțiva ani, am lucrat împreună”, a spus cu tristețe doctorul Cosinschi.
După ce s-a pensionat, doctorul Răileanu a lucrat împreună cu fratele său, Valerian Răileanu, tot medic primar internist și cardiolog, la Centrul de Sănătate și Medicină Preventivă „Eden” din Breaza, în județul Prahova, centru pe care l-a și condus.
Înmormântarea va avea loc luni, la cimitirul catolic din Câmpulung Moldovenesc.



Recomandări

Mandat de arestare 30 de zile pentru un medic anestezist acuzat de deținere de droguri de mare risc și de delapidare cu substanțe periculoase

Încă un doctor a ajuns în arest. Procurorii de la DIICOT au cerut arestarea sa într-un dosar privind droguri și regimul substanțelor interzise