”Frații” din vechea Bucovină

Înfrățire istorică a Sucevei cu românii din Mahala – Ucraina

Primărița din Mahala, Elena Nandriș, cu steagul localității, care include tricolorul românesc, deși este în Ucraina

Un moment emoționant care a avut loc în ședința de Consiliu Local de joi, 27 februarie, a fost cel al deciziei de înfrățire a municipiului Suceava cu o celebră comună din Ucraina, Mahala, în care populația e predominant formată din români, rude din vechea Bucovină.
Aleșii locali suceveni au fost cuceriți de carismatica primăriță din Mahala, Elena Nandriș, un personaj aparte, nepoata Aniței Nandriș Cudla, o bucovineancă cu o poveste impresionantă, ale cărei amintiri cutremurătoare sunt cuprinse în cartea ”20 de ani în Siberia”.
Invitată de către Ion Lungu să participe la ședința de Consiliu Local, Elena Nandriș a fost așezată la prezidiu, între primar și viceprimarul Lucian Harșovschi (președinte de ședință), iar în momentul discutării proiectului de hotărâre privind înfrățirea celor două localități, a luat cuvântul, pentru a le mulțumi, dar și a le aminti de ce este foarte importantă această decizie, pentru ambele părți.
Elena Nandriș a amintit de legăturile istorice dintre Suceava și zona pe care o reprezintă, de frăția de neam și de limbă română, care este extrem de importantă pentru cei aflați dincolo, peste hotare, din cauza istoriei zbuciumate, a povestit o parte din necazurile și zbuciumul lor permanent de a-și păstra identitatea etnică și culturală, dar și de legăturile de sânge care leagă Suceava de Mahala, majoritatea celor de acolo având rude aici.
Localitatea Mahala a făcut parte încă de la înființare din regiunea istorică Bucovina a Principatului Moldovei. După anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în anul 1775, localitatea Mahala a făcut parte din Ducatul Bucovinei, guvernat de către austrieci.
După Unirea Bucovinei cu România la 28 noiembrie 1918, satul Mahala a făcut parte din componența României, până în 1944, când Bucovina de Nord a fost reocupată de către URSS și integrată în componența RSS Ucrainene.
Începând din anul 1991, satul Mahala face parte din raionul Noua Suliță al regiunii Cernăuți din cadrul Ucrainei independente.

Înfrățire istorică a Sucevei cu românii din Mahala – Ucraina
Înfrățire istorică a Sucevei cu românii din Mahala – Ucraina
Înfrățire istorică a Sucevei cu românii din Mahala – Ucraina
Înfrățire istorică a Sucevei cu românii din Mahala – Ucraina
Primărița din Mahala, Elena Nandriș, cu steagul localității, care include tricolorul românesc, deși este în Ucraina
Primărița din Mahala, Elena Nandriș, cu steagul localității, care include tricolorul românesc, deși este în Ucraina

Recomandări

Marșul tinerilor, acțiune de amploare pe străzile Sucevei pentru prevenirea violenței, consumului de droguri și a accidentelor rutiere

Nicolae Robu crede că volumul „Dimitrie Balint – martorul unui veac de istorie a Sucevei” poate fi un material foarte bun pentru un curs opțional de istorie locală