Va sta acasă

Individul care a încercat să mituiască un polițist chiar în sediul Biroului Rutier Suceava a fost condamnat cu suspendare sub supraveghere

Bărbatul a fost prins în flagrant în timp ce oferea cei o mie de euro. Foto: pentrutimisoara.ro
Bărbatul a fost prins în flagrant în timp ce oferea cei o mie de euro. Foto: pentrutimisoara.ro

Un bărbat din comuna Straja care a fost prins în flagrant în timp ce-i oferea mită 1.000 de euro unui polițist de la Biroul Rutier Suceava și-a aflat ieri pedeapsa. Constantin Pintescu, de 50 de ani, a fost condamnat de Tribunalul Suceava la 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pedeapsă care a fost menținută ieri și de magistrații de la Curtea de Apel Suceava.
Flagrantul a fost organizat pe 5 ianuarie, chiar în sediul Poliției municipiului Suceava, la Biroul Rutier, după ce polițistul a refuzat mita și și-a anunțat superiorii. Totul a plecat de la o banală tamponare, însă cel care a provocat-o a intrat în panică și a încercat să dea mită după ce a fost înștiințat că va rămâne și fără permis de conducere, pentru că nu s-a prezentat la Poliție în termenul legal de 24 de ore.
Povestea din acest caz începe pe data de 17 decembrie 2015, când un autoturism Audi A4 a fost avariat, pe o stradă din Suceava, de un VW Passat. Șoferul autoturismului Audi a sunat la 112 după ce conducătorul VW-ului nu a oprit la fața locului. Autoturismul VW a fost identificat ulterior de agentul-șef Sorin Voroniuc, de la Biroul Rutier Suceava, care a preluat cazul, iar conducătorul auto Constantin Pintescu a fost citat să se prezinte la Poliția municipiului Suceava. Bărbatul s-a prezentat la Biroul de Tamponări din cadrul Poliției municipiului Suceava pe 5 ianuarie, pentru a completa formularul privind evenimentul rutier. Surpriza neplăcută pentru acesta a venit în momentul în care a aflat că permisul de conducere îi va fi suspendat, pentru că nu s-a prezentat la poliție în termenul legal de soluționare a tamponărilor. După ce bărbatul de 50 de ani ar fi insistat să dea cei o mie de euro pentru ca polițistul să nu îi suspende permisul, agentul-șef și-a anunțat superiorii, care au sesizat mai departe Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Suceava. Polițiștii de la Anticorupție, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, au organizat în scurt timp flagrantul, prin care bărbatul a fost prins în timp ce oferea cei o mie de euro.

Recomandări

Un bărbat a încercat să mituiască un polițist de frontieră pentru a fi lăsat să intre în țară cu un cățel

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme

Un sucevean condamnat pentru infracțiuni rutiere și judecat pentru trafic de droguri a fost scăpat din mână de sistemul judiciar