Reduceți viteza!

Indicatoare „Punct negru” pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal



Punct negru, între Ilișești și Stroiești
Punct negru, între Ilișești și Stroiești

Șoferii care circulă pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, au putut observa în ultima perioadă mai multe indicatoare de avertizare „punct negru”, care îi avertizează că se deplasează pe un segment de drum foarte periculos.
Punctele negre sunt amplasate pe un sector de drum dintre Stroiești și Ilișești, la Prisaca Dornei, comuna Vama și la intrarea în municipiul Câmpulung Moldovenesc, tot dinspre Vama.
În toate cele trei zone de care am amintit au avut loc accidente grave în ultimii ani.
Dacă punctul negru de la Prisaca Dornei este amplasat de mai multă vreme, după ce într-o curbă periculoasă au avut loc accidente cu șapte persoane decedate, celelalte două au fost amplasate recent.
Punctul negru este definit ca un sector de drum cu lungime de maximum 1 kilometru pe care s-au petrecut accidente foarte grave.
Un punct negru poate fi amplasat în locul în care au avut loc minim zece accidente grave în cinci ani consecutivi. Accidentele grave sunt cele în care se înregistrează cel puțin o persoană decedată ori una rănită grav.
Punctele negre de pe harta tragediilor rutiere înseamnă în mod normal acțiuni de control concentrate ale poliției rutiere în acele zone.
În județul Suceava mai sunt și alte porțiuni de drum care s-au dovedit foarte periculoase. Din accidentele petrecute mai recent rezultă că există porțiuni periculoase pe DN 2E, care leagă Fălticeni de Gura Humorului, prin Cornu Luncii, dar și de DN 17, la coborârea din Pasul Tihuța spre Poiana Stampei. Pe aceste porțiuni de drum nu este vorba neapărat de un punct negru, ci de o porțiune mai întinsă pe care au avut loc accidente rutiere.
Cert este că șoselele din județul nostru au un grad destul de ridicat de risc, în marea majoritate a cazurilor din cauza șoferilor vitezomani, băuți ori fără experiență în condus. Suceava s-a aflat în ultimii ani pe un nedorit loc I la nivel național în ceea ce privește numărul de persoane decedate în accidente rutiere. În 2017, numărul de decedați în accidente a înregistrat o scădere în primele nouă luni, însă luna octombrie a adus din păcate accidente foarte grave, cu multe persoane decedate.



Recomandări

Senatorul AUR Virgiliu Vlăescu îi cere premierului interimar Ilie Bolojan modificarea soluției tehnice de la „Zidul Morții” din Suceava

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

Conducătorul unui tractor ce tracta o căruță a provocat un accident după ce nu s-a asigurat la intrarea pe DN 29 Suceava – Botoșani

Conducătorul unui tractor ce tracta o căruță a provocat un accident după ce nu s-a asigurat la intrarea pe DN 29 Suceava – Botoșani
Conducătorul unui tractor ce tracta o căruță a provocat un accident după ce nu s-a asigurat la intrarea pe DN 29 Suceava – Botoșani

Creșterea numărului de motociclete din trafic aduce risc ridicat de accidente grave, mai ales în weekenduri și în zonele turistice

Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Rădăuți, și-a pierdut viața în timp ce se deplasa cu o motocicletă Honda, alături de soția sa, pe DN 17 A, zona Ciumârna
Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Rădăuți, și-a pierdut viața în timp ce se deplasa cu o motocicletă Honda, alături de soția sa, pe DN 17 A, zona Ciumârna