Încă o mașină spartă în municipiul Suceava

Secția de Poliție Burdujeni a fost în noaptea de marți spre miercuri, la ora 2.15, de către un bărbat de 32 ani, localnic, cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în autoturismul său, parcat pe strada Florilor, prin spargerea geamului de la portiera stânga față, de unde au sustras un portofel în care avea acte și bani.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că, în jurul orei 01.00, reclamantul a parcat autoturismul pe strada Florilor, în apropierea intersecției cu strada Gheorghe Doja, și a intrat într-un local, unde a stat până în jurul orei 02.10, când a fost anunțat că geamul portierei din partea stângă față al mașinii este spart.
El a constatat că din autoturism, din buzunarul portierei, a fost sustras un portofel în care avea actele personale, precum și suma de 1.200 lei.
„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Șoferul de BMW care a făcut prăpăd pe o stradă din Suceava a fost reținut în arest pentru conducere sub influența alcoolului

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan