Dotări

Încă 30 de concentratoare de oxigen au ajuns la Spitalul Municipal Rădăuți

Spitalul Municipal Rădăuți a primit 30 de concentratoare de oxigen

Spitalul Municipal Rădăuți a primit marți încă 30 de concentratoare de oxigen. În acest fel, unitatea medicală rădăuțeană are 86 de concentratoare de oxigen, din care 76 sunt primite sau achiziționate de la începutul pandemiei de SARS-CoV-2. Aceste noi echipamente medicale au venit prin intermediul Ministerului Sănătății, al Ministerului Administrației și Internelor și al Departamentului pentru Situații de Urgență, cu sprijinul ISU „Bucovina” Suceava și al Instituției Prefectului de Suceava.
Traian Andronachi, managerul spitalului, a ținut să le mulțumească tuturor celor care își aduc contribuția la buna funcționare a Spitalului Municipal Rădăuți.
”Rolul meu ca manager al Spitalului Municipal Rădăuți a fost, este și va fi acela de a asigura toate condițiile, materiale și umane, pentru buna derulare a activității. Pe această cale doresc să le mulțumesc tuturor celor au sprijinit unitatea medicală rădăuțeană pentru că în acest fel putem să asigurăm în condiții cât mai bune actul medical de care au nevoie persoanele care vin aici pentru tratament de specialitate”, a arătat Traian Andronachi.
Trebuie spus că și săptămâna trecută Spitalul Municipal Rădăuți a mai primit trei concentratoare de oxigen, acestea fiind donate de reprezentanții Bisericii Penticostale Maranata.

Recomandări

Spitalul Municipal Fălticeni va avea un centru de imagistică medicală RMN 3 Tesla, printr-o investiție de aproximativ 20 de milioane de lei

Încă 5 secții ale spitalului din Suceava au devenit clinice: ORL, Boli infecțioase, Dermatovenerologie, Interne și Neurologie

Flori oferite de tinerii ATOS, pe 8 Martie, în spitalele din Rădăuți și Suceava și la Căminul de bătrâni „Sf. Ioan cel Nou”

Comunități mai puternice, școli mai bine pregătite, acces îmbunătățit la servicii medicale – impactul sponsorizărilor EGGER în 2025

Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER