De ziua jandarmeriei

Înaintări în grad și simpozion pe tema rolului Jandarmeriei la Marea Unire

Înaintări în grad
Înaintări în grad

Jandarmeria Suceava a încheiat, ieri, seria de manifestări dedicate Zilei Jandarmeriei Române, cu adunarea festivă a cadrelor unității și ceremonialul militar de înaintare în gradul următor, înainte de termen, a ofițerilor și subofițerilor care s-au remarcat prin modul de îndeplinire a misiunilor și atribuțiilor de serviciu și care au îndeplinit condițiile legale.
La ședința festivă a participat prefectul de Suceava, Mirela Elena Adomnicăi, care a prezentat mesajul ministrului Afacerilor Interne adresat jandarmilor cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române. Invitată a fost și Doina Iavni, șef al Serviciului Județean Suceava al Arhivelor Naționale, care a vorbit despre rolul formațiunilor de jandarmerie în realizarea unirii Bucovinei cu România.
În cadrul ședinței festive, comandantul Detașamentului de Intervenție Suceava, locotenent colonel Lucian Ungureanu, care s-a clasat pe primul loc cu ocazia mai multor competiții de cros, a primit, din partea conducerii Jandarmeriei Române, Distincția de serviciu pentru obținerea de rezultate foarte bune în procesul de formare profesională, în activități culturale, științifice și sportive. Totodată, au fost premiați jandarmii participanți la competiția sportivă „Cupa Jandarmeriei 2018”, organizată în luna martie la nivelul inspectoratului.
Ieri, pe 3 aprilie, s-au marcat 168 de ani de când a fost semnată „Legiuirea pentru reforma corpului Slujitorilor în Jandarmi” de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica, act care a pus bazele Jandarmeriei Române.

Locotenent colonelul Lucian Ungureanu, care s-a clasat pe primul loc cu ocazia mai multor competiții
Locotenent colonelul Lucian Ungureanu, care s-a clasat pe primul loc cu ocazia mai multor competiții
Înaintări în grad și simpozion pe tema rolului Jandarmeriei la Marea Unire
Înaintări în grad și simpozion pe tema rolului Jandarmeriei la Marea Unire
Înaintări în grad
Înaintări în grad

Recomandări

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Tabăra pentru elevi „Proiectăm viitorul împreună”, organizată de Asociația „Euroactiv” și Colegiul Silvic „Bucovina”

167 de profesori și elevi de la școli din județ au prezentat momente artistice în centrul Sucevei, de Ziua Unirii Principatelor Române

Clădiri scutite de impozit. Veteranii de război, foștii deținuți politic și persoanele deportate nu plătesc impozit pe locuință