Proiect

În Suceava se dorește o bibliotecă virtuală cu 30.000 de volume

Gabriel Cărăbuș, directorul Bibliotecii Bucovinei ”I.G. Sbiera”

Un ambițios proiect s-ar putea materializa în perioada următoare în Suceava. Este vorba de o bibliotecă virtuală cu 30.000 de volume de la alte biblioteci de pe întreg mapamondul. Intenția de a implementa acest proiect a fost anunțată de Gabriel Cărăbuș, directorul Bibliotecii Bucovinei ”I.G. Sbiera”. Acesta a mai precizat că dorește ca viitoarea bibliotecă virtuală să se îmbogățească și cu mai multe cărți mai vechi care se află în posesia bibliotecii din Suceava.
”Pentru a implementa această idee dorim să accesăm fonduri europene, eventual în cadrul unui proiect transfrontalier, în parteneriat cu biblioteca din Cernăuți. Este nevoie de un scaner performant și foarte scump, dar și de un soft. Cred că avem șanse bune să ducem la bun sfârșit această idee, iar în felul acesta vom deveni mai atractivi pentru cititorii noștri, în special pentru cei mai tineri. Este obligația noastră să facem tot ce ține de noi pentru a fi în pas cu tehnologia și cerințele pieței”, a arătat Gabriel Cărăbuș.
În acest moment, Biblioteca Bucovinei ”I.G. Sbiera” are un număr de aproximativ 440.000 de volume, unele dintre ele rare și foarte vechi.

Recomandări

Inteligența artificială și suveranitatea digitală a Europei: vocea unei companii din Suceava, prezentă la Bruxelles și Luxemburg

Tiberiu Baraboi, Co-CEO & CTO Expertware, la Nexus Luxembourg 2026, unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate IA și securității cibernetice

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

Muzeul Național al Bucovinei caută fotografii și amintiri din comunitate despre vechea Prefectură din Suceava

Concursul Județean de Limba Engleză „Behind the Words”, ediția a X-a, un eveniment dedicat performanței și comunicării interculturale