In memoriam Carmen Agoutin

Carmen, colega, prietena noastră alcărei suflet frumos a vibrat permanent la necazurile și bucuriile celor din jur, ne-a părăsit. A plecat la Dumnezeu în plină dorință de viață.
Elegantă, frumoasă, cu o educație aleasă, a rezolvat problemele vieții cu răbdare, cu înțelegere, cu bucuria de a-i vedea pe oamenii din jur, pe noi, fericiți.
Așa a fost pentru toți cei ce au cunoscut-o ca profesor, ca om politic,ca diplomat și,îndeosebi,ca ales județean.
Carmen a convins cetățenii acestui județ și a fost aleasă 13 ani la rând în calitate de consilier județean.
Sunt cunoscute intervențiile sale în Consiliul Județean în domenii precum învățământul, sănătatea, cultura, protecția copilului, dar și domenii cum ar fi colaborarea cu organizațiile neguvernamentale, cu românii de peste hotare, relații externe etc.
Ca social-democrat, ca om politic important la nivel județean și național, s-a remarcat prin susținerea problematicii femeii ca mamă, ca membră a societății în care aceasta trebuie să fie respectată.
De asemeni,a avut un rol însemnat în demararea unor programe de colaborare cu Uniunea Europeană și în special cu Germania. În calitatea sa de reprezentantă a Forumului German la nivel județean,a militat continuu pentru o legătură strânsă cu regiunea Schwaben din Germania. Legătură pe care noi o aniversăm acum la 20 de ani de parteneriat.
Sunt multe lucruri frumoase pe care le lași,dragă colegă,pe acest pământ, dar și multă durere și întristare în sufletele noastre!
Doresc,din partea colegilor care au activat în Consiliul Județean,a social-democraților,să transmit familiei îndoliate puterea de a depăși aceste clipe grele.
Să o pomenim, să mai punem o lumânare și o floare la mormântul ei.
Dumnezeu să te aibă în pază și pe noi să ne ierte!
Din partea grupului de consilieri județeni PSD,
Ing. Mihai Grozavu

Recomandări

Gheorghe Șoldan, alături de mii de credincioși la sărbătoarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare de la Putna: „Avem datoria să-i ducem mai departe moștenirea uriașă”

Wunderkind Suceava lansează atelierele de limba germană „Hallo, Sommer!” pentru copiii de 7-14 ani

Wunderkind Suceava lansează atelierele de limba germană „Hallo, Sommer!” pentru copiii de 7-14 ani
Wunderkind Suceava lansează atelierele de limba germană „Hallo, Sommer!” pentru copiii de 7-14 ani

Serghei Boghiu , șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”

Parfumul lavandei și eleganța franceză se întâlnesc, la Ipotești, într-un eveniment dedicat bunelor maniere