Promisiune

„În doi ani, vom merge cu mașina pe A7, de la Pașcani la Suceava”, declară președintele ales al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan

Delegația guvernamentală în vizită de lucru la Suceava

Deputatul PSD Gheorghe Șoldan, președinte ales al Consiliului Județean Suceava, se arată încrezător în susținerea pe care o vor acorda colegii săi din guvern realizării „marilor proiecte care vor accelera dezvoltarea județului nostru”.
„Avem tot sprijinul necesar la nivel guvernamental”, a transmis printr-un comunicat de presă Gheorghe Șoldan, după vizita la Suceava a premierului Marcel Ciolacu, a ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, și a ministrului Fondurilor Europene, Adrian Câciu.
Șoldan a afirmat că de la Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu sucevenii au „vești excelente”, respectiv că „în doi ani, vom merge cu mașina pe A7, de la Pașcani la Suceava”.
„În timp ce unii doar desenau autostrada pe hartă, noi o vom construi. L-am văzut joi pe premier conducând pe A7 de la Vadu Pașii la Focșani. Îmi doresc să-l văd și peste doi ani, de data aceasta în calitate de președinte al României, venind pe autostradă, de la Pașcani la Suceava. Autostrada A7, cel mai mare și mai important proiect de infrastructură pentru Moldova și, implicit, pentru județul nostru, se va concretiza datorită premierului Marcel Ciolacu și ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu”, a declarat președintele ales al administrației județene.
Acesta a mai afirmat că „de-a lungul anilor, arhivele Consiliului Județean s-au umplut de studii de fezabilitate și promisiuni neîndeplinite”, însă echipa sa va veni „cu soluții concrete pentru a obține finanțările necesare”, mai ales că ne aflăm într-o etapă în care „nevoia de investiții este mai mare ca niciodată”.

Recomandări

Gheorghe Șoldan după consultările cu președintele României: „PSD își poate asuma un guvern minoritar”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost prezent la consultările cu președintele Nicușor Dan cu privire la desemnarea noului premier

Emanuel Ungureanu: “Ultima bucată lipsă din Autostrada A7, Pașcani-Suceava-Siret, negociată la Bruxelles de Cătălin Drulă și Cristian Ghinea, prinde contur”

Ilie Bolojan i-a mulțumit fostului președinte al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, pentru aportul său în proiectul autostrăzii A7 Pașcani – Suceava

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan

Șoldan după semnarea contractelor pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava: „Județul se dezvoltă prin cele mai mari proiecte din istoria lui”

Gheorghe Șoldan: “Semnarea contractelor de proiectare și execuție pentru cele două loturi ale autostrăzii A7 Pașcani – Suceava reprezintă încă o veste uriașă pentru județ”