Guvernul cere acordul Comisiei Europene pentru a șterge datoriile Institutului Cantacuzino

Guvernul așteaptă aprobarea Comisiei Europene pentru a acorda un ajutor de stat Institutului Cantacuzino, prin ștergerea tuturor datoriilor, a anunțat premierul Victor Ponta, precizând însă că trebuie elaborat și un plan astfel încât institutul să nu mai acumuleze datorii după acest moment, informează Mediafax.”Avem proiectul de ordonanță privind acordarea ajutorului de stat pentru Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Cantacuzino. Deci, în primul rând ștergem toate datoriile și pornim de la un moment T0. Important este să avem și un plan ca, după aceea, să nu se acumuleze din nou datorii și să poată să fie pus în funcțiune și să-și exercite rolul absolut strategic și național și de mândrie, până la urmă, națională pe care-l are Cantacuzino. Important e că ștergem datoriile”, a anunțat premierul, miercuri, la începutul ședinței de guvern.El l-a întrebat pe ministrul Educației și Cercetării, Sorin Câmpeanu, dacă a fost notificată Comisia Europeană cu privire la acordarea unui ajutor de stat, iar acesta a răspuns că proiectul de ordonanță de urgență este în primă lectură.

Recomandări

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Arthur Constantin Bărboi din Câmpulung este șef de promoție la Facultatea de Istorie a Universității București

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Dinamica datoriei publice în România și nevoia de consolidare fiscală

Veronica Grosu îi cere premierului Bolojan să spună ce soluții lasă noului Guvern pentru creșterea gradului de ocupare a forței de muncă

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Rolul cadrului de rezoluția bancară pentru drumul României către zona euro