Guvernul avansează un nou termen de creștere a salariilor bugetarilor: Cel târziu până în decembrie



Guvernul a avansat un nou termen pentru reîntregirea salariilor în sectorul bugetar, printr-un comunicat în care anunță că a doua etapă de majorare va fi aplicată cel târziu „până în decembrie”, după ce premierul Ponta a anunțat plata chiar în luna decembrie, iar FMI indică operațiunea pentru 2013.
Într-un comunicat transmis miercuri, Guvernul anunță de la început că reîntregirea salariilor bugetarilor se va realiza anul acesta, „cel târziu până în decembrie”.
Ulterior, în textul comunicatului, Executivul arată că și-a asumat angajamentul ca reîntregirea salariilor bugetarilor să aibă loc în două tranșe, până la finalul acestui an, iar prima dintre tranșe, de 8%, va fi acordată începând cu 1 iunie 2012, în timp ce a doua etapă de majorare va fi „cel mai târziu în decembrie 2012”.
Pe fondul acestor informații contradictorii, Guvernul continuă spunând că angajamentul se bazează pe negocierile purtate cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional, ai Comisiei Europene și ai
Băncii Mondiale.
Șeful misiunii FMI de evaluare, Jeffrey Franks, a declarat, miercuri, că recuperarea totală a salariilor de la nivelul din iunie 2010 va fi posibilă doar anul viitor, întrucât Guvernul a decis să plătească banii aferenți contribuțiilor reținute la pensii și nu poate majora salariile cu mai mult de 8%.
Întrebat dacă intenția Guvernului este de a aplica a doua majorare a salariilor în decembrie pentru a fi efectuate plăți abia în ianuarie 2013, Franks a răspuns că așa a înțeles din declarațiile oficialilor români.
„Nu e nicio contradicție între ce am spus și intenția Guvernului. Dacă se mărește salariul în decembrie, creșterea se va simți în 2013”, a completat Franks.
Ulterior acestei declarații a oficialului FMI, premierul Victor Ponta a precizat că a doua tranșă de majorare va fi aplicată la 1 decembrie, așa cum s-a convenit în negocierile cu Fondul.
Întrebat despre data la care va fi acordată ce-a de-a doua tranșă de majorare, premierul a răspuns: „1 decembrie”.
Premierul anunțase și la finalul ședinței de marți a Guvernului că salariile bugetarilor vor crește cu 8% de la 1 iunie, urmând ca restul sumelor necesare pentru revenirea la nivelul salariilor din iunie 2010 să fie acordate în luna decembrie.
Surse oficiale declaraseră anterior pentru MEDIAFAX că Guvernul ia în calcul varianta ca a doua tranșă de majorare a salariilor în sectorul bugetar să fie acordată în luna decembrie, după alegerile parlamentare, ceea ce ar evita încălcarea Legii responsabilității fiscale.
Legea responsabilității fiscale stabilește că nu pot fi emise acte normative pentru majorarea salariilor sau a pensiilor cu șase luni înainte de alegeri.
După reducerea salariilor cu 25% în iulie 2010, bugetarii au beneficiat anul trecut de o majorare salarială cu 15%.