Guri de canal aruncate în aer după o puternică explozie produsă în cartierul George Enescu

O explozie puternică s-a înregistrat sâmbătă la amiază pe Aleea Jupiter din cartierul sucevean George Enescu. Trei guri de canal au fost aruncate în aer de forța deflagrației, iar două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Una dintre persoane a suferit un atac de panică, iar a doua arsuri minore ca urmare a faptului că se afla lângă una din gurile de canal. Nici una dintre cele două persoane nu a ajuns la spital, fiind suficiente îngrijirile acordate la fața locului.
Explozia a fost provocată de o acumulare de gaze, iar localnicii spun că zgomotul a fost unul foarte puternic, asemănător cu cel al unui trăsnet. La fața locului au fost trimise echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, reprezentanți ai Poliției, Jandarmeriei, dar și angajați de la E.ON.
Zona a fost securizată și accesul auto și pietonal a fost interzis de forțele de ordine. Echipele de la E.ON, care se pare că au lucrat recent în zonă verificau rețelele de gaz și încercau să afle cauza care a condus la acumulările de gaz care s-au soldat cu explozia puternică.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare

Poliția a încheiat acțiunea ”Bukovina Gate – Poarta de Nord” cu o razie cu mari desfășurări de forțe, sâmbătă noapte

O femeie însărcinată și socrul ei, de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

Trai ca-n Evul Mediu, dar la bloc – apartament debranșat de la toate utilitățile, posibil focar de boli, în municipiul Suceava