Fotbal școlar

Grupul Școlar Dumbrăveni s-a calificat la finala pe țară a ONSȘ

Echipa de fotbal a Grupului Școlar din Dumbrăveni a reușit să se califice la etapa pe țară a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, rezervată învățământului gimnazial din mediul rural, după ce a câștigat zona ce s-a desfășurat chiar la ei acasă. Timp de trei zile, mai exact de vineri și până duminică, Grupul Școlar Dumbrăveni a fost gazda etapei de zonă a acestei competiții, la care pe lângă echipa locală pregătită de profesorii Cristian Cârlig și Andrei Alecsandru au mai fost prezente reprezentantele Școlii cu clasele I-VIII – Sascut din Bacău, Școlii cu clasele I-VIII “Dimitrie Pompeiu” – Broscăuți, din Botoșani, S.A.M. “Cv. Nichita ” – Focuri din Iași, Școala cu clasele I-VIII – Tămășeni, județul Neamțși Școala cu clasele I-VIII – Stănilești, din Vaslui. Până să ajungă în finală, reprezentanta județului Suceava a reușit să câștige cu scorul de 1 – 0 în fața reprezentantei din Neamț și mai apoi, cu scorul de 4 – 0 în disputa cu echipa din Sascut, județul Bacău. În finala ce îi asigura câștigătoarei un loc la faza pe țară, tinerii fotbaliști din Dumbrăveni au câștigat fără probleme, scor 6 – 1, în fața Școlii din Stănilești, județul Vaslui. La finalul competiției organizate de Grup Școala Dumbrăveni cu sprijinul ISJ Suceava și Direcția pentru Sport a Județului Suceava câștigătorii au fost premiați și declarați campioni de zonă în acest sezon al ONSȘ.

Recomandări

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna