Rădăuți

Grupare de tâlhari, formată din trei minori și un tânăr de 18 ani, anihilată de polițiști

Trei frați, cu vârste între 13 și 15 ani, alături de un văr, care recent a împlinit 18 ani, sunt cercetați penal sub acuzații extrem de grave, după ce judiciariștii rădăuțeni au probat că ei sunt autorii unor tâlhării înregistrate în ultima perioadă pe raza municipiului Rădăuți. Mai precis, gruparea formată din cei trei frați cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani, și vărul lor Petrică Băcilă, de 18 ani, toți originari din cătunul Podvir – comuna Volovăț, a tâlhărit, pe parcursul lunilor septembrie și octombrie, patru persoane cărora, prin agresiune, le-au furat telefoanele mobile și banii care îi aveau asupra lor.
Din cercetările efectuate de lucrătorii de la Biroul Investigații Criminale din Poliția municipiului Rădăuți a rezultat că gruparea acționa numai după lăsarea întunericului, pe străzi slab iluminate, iar victimele agresiunii erau alese din rândul persoanelor care circulau singure și care păreau incapabile, din punct de vedere fizic, de a se apăra. În aceste condiții, cei patru au agresat, în ultimele două luni, doi adolescenți, o tânără și un bărbat băut, care au fost deposedați prin violență de telefoanele mobile și bani.
Dacă tânărul de 18 ani a fost reținut, vineri seară, pentru 24 de ore pe bază de Ordonanță și apoi arestat preventiv pentru 30 de zile, cei trei minori din grupare vor fi supuși unei expertize psihiatrice medico-legale, expertiză care va stabili dacă la momentul comiterii infracțiunilor au avut sau nu discernământ. Gruparea de la Podvir este cercetată sub acuzațiile de tâlhărie și furt.

Recomandări

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei

Cinci bătăuși, condamnați pentru o agresiune criminală de acum 8 ani, cu rupturi de organe și 11 coaste rupte. Agresorii nu au ajuns nici acum la pușcărie

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte

Elevi de 16-17 ani, momiți cu droguri și apoi transformați în traficanți. Un dealer care are de executat ani de pușcărie a tras după el în boxa acuzaților trei minori