Opinie

Grosaru: „Performanțele actuale ale PNL Suceava sunt evaluate în nemulțumiri”

Deputatul sucevean Mircea Grosaru
Deputatul sucevean Mircea Grosaru

Deputatul sucevean Mircea Grosaru consideră că performanțele actuale ale PNL Suceava, sub conducerea lui Alexandru Băișanu, se pot evalua doar în nemulțumiri. Membru al PNL Suceava, Mircea Grosaru a declarat că actualul lider al organizației județene este părăsit de liberalii suceveni, nemulțumiți de rezultatele politice sub posibilitățile existente, dar și de incoerența, lipsa unei viziuni și a unui proiect politic real.
„Cauza principală este incompetența și prestația submediocră a unui lider dator peste tot, nerecunoscut și părăsit de liberalii suceveni”, a spus deputatul sucevean. Grosaru a precizat că, din punctul său de vedere, Biroul Politic Municipal și cel Județean al PNL Suceava sunt autodizolvate de drept, deoarece de mai mult de șase luni nu s-au într-unit în mod statutar. El a arătat că această situație este cunoscută deja și de conducerea centrală a PNL.
„Obligația acestor birouri era de a se întâlni săptămânal pentru a dezbate problemele reale și strategia partidului”, a subliniat parlamentarul.
Mircea Grosaru a spus că este membru al PNL, însă nu poate să facă parte din „actualul partid privat al lui Alexandru Băișanu format din persoana sa și încă vreo câțiva prieteni interesați”.
„Asta pentru că sunt liberal și nu am schimbat niciodată partidul. Liberalii, și nu numai, știu cu toții că libertatea de exprimare, susținerea convingerilor, corectitudinea sau decența nu sunt abateri statutare, ci doar atribute liberale ale fiecăruia dintre noi pentru a trăi liberi”, a mai declarat Grosaru.

Recomandări

Emanuel Ungureanu, deputat USR de Suceava, poziție tranșantă în cazul azilului de la Dumbrava: „Un paradis, nu azilele groazei!”

Lucian Harșovschi despre proiectele din Suceava cu finanțare de la ADR-NE: „Toate se aflau fie în pregătire, cu contracte semnate, licitate, sau în desfășurare”

Consilierii locali Radu Bores, Andrei Bacoș și Beni Atodiresei asigură conducerea colectivă a Organizației Municipale a PSD Suceava și vor organiza alegeri