Infrastructură

Gheorghe Flutur este mulțumit de ritmul lucrărilor de modernizare a drumului Suceava – Liteni – Dolhasca

Președintele Consiliului Județean a verificat lucrările de modernizare a drumului Suceava - Dolhasca
Președintele Consiliului Județean a verificat lucrările de modernizare a drumului Suceava - Dolhasca

Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, s-a declarat mulțumit de ritmul lucrărilor de modernizare a drumului Suceava – Liteni – Dolhasca. Gheorghe Flutur a inspectat lucrările care se realizează în momentul de față la granița dintre județele Suceava și Iași, pe raza orașului Dolhasca. Flutur a spus că acest tronson al drumului județean 208 se modernizează printr-un proiect cu fonduri europene. Valoarea investiției pentru tronsonul Suceava – Liteni – Dolhasca este de 23 de milioane de euro. „De fapt această legătură dintre Suceava și Iași presupune modernizarea întregului tronson. Aici, la graniță, noi am avut șansa să începem deja lărgirea și modernizarea drumului. Și constructorii au intrat cu toată forța pentru aceste lucrări. Este un drum care până la Suceava are 46 de kilometri, cu foarte multe lucrări de artă, cu poduri și podețe. Am văzut aici că se lucrează la lărgirea platformei drumului și am să rog constructorii să fie foarte atenți în ceea ce privește accesul la gospodării”, a spus Flutur. El a adăugat că le-a solicitat constructorilor să lucreze cât mai mult în această perioadă în care ziua este lungă, iar vremea este bună. „Până în momentul de față sunt mulțumit de ritmul în care lucrează constructorul și salut că a început în forță de aici, de la granița județelor Iași și Suceava. Se îndreaptă spre Dolhasca și până la Suceava sunt încă șapte șantiere de lucru deschise”, a mai spus președintele Consiliului Județean Suceava. El a adăugat că lucrările presupun lărgirea carosabilului la opt metri, cu tot cu acostament. De asemenea, se vor efectua și lucrări la 71 de podețe și șase poduri, din care un pod va fi nou. Gheorghe Flutur a declarat că drumul va fi modernizat pe tronsonul Dolhasca – Liteni – Udești – Bosanci – Ipotești – Suceava și va deservi o populație de aproximativ 55.000 de persoane. „Se lucrează intens în momentul de față. Sunt șapte echipe care și-au împărțit tronsoanele de drum și sper ca într-o perioadă relativ scurtă de timp această zonă să aibă unul dintre cele mai moderne drumuri din județul Suceava. Acest drum e așteptat de mult timp. Am fi putut începe mai repede lucrările, dacă ordonanța dată de PSD, care a modificat datele contractului, nu ne-ar fi obligat să reluăm obligația. Până la urmă am rezolvat și această problemă și uitați-vă că suntem în șantier și de aici și până la Suceava veți vedea porțiuni întregi cu echipe care lucrează la modernizarea acestui drum”, a încheiat Gheorghe Flutur.

Recomandări

7 kilometri de drum din zona Vadu Moldovei au fost modernizați în doar 6 zile. Șoldan: „Ce nu au reușit alții ani la rând am făcut noi în mai puțin de o săptămână”

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Artistul Viorel Corodescu COV, sărbătorit la 80 de ani, printr-o expoziție retrospectivă a 55 de ani de caricatură sub semnătura sa

Administrația județeană va promova două investiții de peste 184 de milioane de lei pentru refacerea unor drumuri afectate de calamitățile din 2025, în zona Broșteni – Dârmoxa