Gheorghe Flutur anunță finalizarea lucrărilor de foraj pentru tronsonul autostrăzii A7 de la Pașcani la Suceava

Presedintele CJ Suceava anunță finalizarea lucrărilor de foraj pe trasul autostrăzii A7 de la Pașcani la Suceava
Presedintele CJ Suceava anunță finalizarea lucrărilor de foraj pe trasul autostrăzii A7 de la Pașcani la Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că au fost finalizate lucrările de foraj, respectiv studiul pedologic, pe întregul tronson al autostrăzii A7 de la Pașcani la Suceava al autostrăzii A7, cu o lungime de 60,5 kilometri. Gheorghe Flutur a amintit că instituția pe care o conduce s-a implicat nemijlocit în sprijinirea elaborării studiului de fezabilitate pentru tronsonul Pașcani – Suceava – Siret al A7. „Vineri s-a finalizat ultimul foraj, pe acest tronson executându-se 12.300 m liniari de foraj, profiluri de sol. Pe acest tronson analizele de laborator sunt finalizate în proporție de 90%.
Demersurile făcute de Consiliul Județean Suceava pentru continuarea A7 până la Siret au dat roade. Astăzi există finanțare europeană prin Programul Operațional Transporturi (POT). Negru pe alb sunt sume direct aprobate pentru acest tronson. Doar tronsonului Pașcani – Suceava îi este alocată suma de 426 milioane euro”, a precizat Flutur.
El a adăugat că profilul transversal al autostrăzii prevede două benzi pe sens, de 3,75 m fiecare, bandă de urgență de 3 m pe fiecare parte și cu separatoare de sens de 3 m lățime. Șeful administrației județene a mai declarat că pe acest traseu vor fi cinci noduri rutiere. „Primul este la intersecția A7 cu A8, în localitatea Heci, din județul Iași, apoi la Dolhasca, Roșcani, Dumbrăveni și la Aeroportul Internațional «Ștefan cel Mare» Suceava. Sunt prevăzute două centre de întreținere a autostrăzii, trei perechi de parcări de scurtă durată, 72 de poduri, din care 16 peste 100 m și un viaduct de 1.050 m în localitatea Gâștești, Pașcani”, a explicat șeful administrației județene.
De asemenea, el a mai declarat că și raportul arheologic pentru tronson a fost avizat de Direcția Județeană de Cultură și se lucrează la studiul de impact pentru mediu și cursurile de apă. „Estimăm că acestea se vor finaliza la începutul lunii iulie. Cu sprijinul primăriilor, se lucrează la identificarea proprietarilor de teren pentru a fi despăgubiți prin hotărâre de guvern și deja s-au identificat gropile de pământ de împrumut pentru construirea autostrăzii. Avem aceste date pentru că săptămânal ținem legătura cu reprezentanții CNAIR și ai firmei de proiectare, iar acolo unde a fost nevoie ne-am implicat pentru a debloca situația. Sperăm ca, în a doua parte a acestui an, CNAIR să scoată la licitație tronsonul Pașcani – Suceava pentru execuție. Cea mai importantă lucrare de până acum, forajele, au fost finalizate astăzi”, a încheiat Gheorghe Flutur.

Recomandări

Undă verde pentru întreg drumul expres Suceava – Siret: CNAIR a câștigat ultimele contestații pentru lotul 3, Bălcăuți – Siret

Drumul expres Suceava–Siret va avea caracteristici apropiate de autostradă după noile standarde CNAIR
Drumul expres Suceava–Siret va avea caracteristici apropiate de autostradă după noile standarde CNAIR

Emanuel Ungureanu: “Ultima bucată lipsă din Autostrada A7, Pașcani-Suceava-Siret, negociată la Bruxelles de Cătălin Drulă și Cristian Ghinea, prinde contur”

Ilie Bolojan i-a mulțumit fostului președinte al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, pentru aportul său în proiectul autostrăzii A7 Pașcani – Suceava

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan

Șoldan după semnarea contractelor pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava: „Județul se dezvoltă prin cele mai mari proiecte din istoria lui”

Gheorghe Șoldan: “Semnarea contractelor de proiectare și execuție pentru cele două loturi ale autostrăzii A7 Pașcani – Suceava reprezintă încă o veste uriașă pentru județ”