Gheorghe Flutur anunță ca va fi organizată licitația pentru modernizarea drumului Panaci-Bilbor

Președintele CJ, Gheorghe Flutur
Președintele CJ, Gheorghe Flutur

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că a semnat documentația pentru licitația de execuție a lucrărilor pentru modernizarea drumului județean Panaci – Bilbor, pe o lungime de 3,66 kilometri. Gheorghe Flutur a declarat că proiectul pentru lucrările de asfaltare pe acest tronson de drum este inclus în lista obiectivelor de investiții pentru finanțarea Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL II).
Flutur a precizat că CJ Suceava a aprobat, prin Hotărârea nr. 7 din 29 ianuarie 2021, devizul general actualizat, indicatorii tehnico-economici actualizați, precum și cheltuielile de cofinanțare din bugetul județului Suceava pentru acest proiect. El a arătat că prin documentația tehnică actualizată în 2020, cât și ca urmare a efectuării expertizei tehnice se propune asfaltarea a 3,66 kilometri de drum, precum și execuția de rigole, drenuri, podețe, ziduri de sprijin și de căptușire, lucrări de siguranța circulației.
„Acest drum face legătura dinspre Vatra Dornei spre Toplița. Este o deschidere, o scurtătură cu avantaje excepționale pentru zona Vatra Dornei și pentru turismul din această zonă. După finalizarea acestui drum, distanța dintre Vatra Dornei și București va fi mai scurtă cu 110 kilometri. Mai mult, aici avem o zonă turistică cu un potențial uriaș care va fi pusă în valoare și mai bine. Este țara apelor minerale, este o zonă cu domeniu schiabil unde zăpada rămâne cea mai lungă perioadă din an. Apoi avem Parcul Național Călimani. Toată zona este mirifică”, a spus președintele Consiliului Județean Suceava, care a mai adăugat că modernizarea acestui drum reprezintă un câștig pentru județul Suceava, pentru investitori, pentru turism și pentru turiști.

Recomandări

7 kilometri de drum din zona Vadu Moldovei au fost modernizați în doar 6 zile. Șoldan: „Ce nu au reușit alții ani la rând am făcut noi în mai puțin de o săptămână”

Administrația județeană va promova două investiții de peste 184 de milioane de lei pentru refacerea unor drumuri afectate de calamitățile din 2025, în zona Broșteni – Dârmoxa

Șoldan anunță începerea modernizării DJ 208F în zona Vadu Moldovei, care nu a mai văzut asfalt pe anumite porțiuni de peste 15 ani