Gheorghe Flutur a inspectat lucrările de modernizare a drumului Frasin – Broșteni, la Stulpicani și Ostra

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a inspectat, miercuri, lucrările de modernizare a drumului Frasin – Broșteni. Gheorghe Flutur s-a aflat pe șantierul lucrărilor pe tronsoanele de drum județean din zona localităților Stulpicani și Ostra. La fața locului, șeful administrației județene a discutat cu primarul comunei Stulpicani , Vasile Zamcu, despre modul în care vor fi realizate lucrările pentru racordarea cu drumurile laterale, precum și despre amenajarea acostamentelor, lucrări care se efectuează odată cu asfaltarea drumului județean. Gheorghe Flutur a amintit că investiția pe acest drum a fost începută încă de anul trecut, când s-a turnat primul strat de asfalt și a fost aplicată o plasă de legătură de geotextil. El a spus că acum investiția urmează să fie finalizată prin turnarea celui de-al doilea strat de asfalt.
De asemenea, Gheorghe Flutur a spus că în momentul de față se așteaptă și finalizarea lucrărilor de modernizare a drumului Frasin – Doroteia, aflat în administrarea Primăriei orașului Frasin. „Este necesară și finalizarea acestui tronson, astfel încât întregul traseu de la Frasin la Broșteni să poată fi parcurs în condiții din cele mai bune. Primarul orașului Frasin a demarat deja lucrările la tronsonul Frasin – Doroteia, se repară podețele, iar în perioada următoare se va trece la turnarea asfaltului”, a arătat președintele CJ Suceava. Gheorghe Flutur a subliniat faptul că intenția Consiliului Județean este de a pune în valoare obiectivul turistic UNESCO „Codrii Seculari” de la Slătioara, sens în care unul dintre obiectivele pentru perioada următoare este deschiderea și modernizarea rutei de la Câmpulung Moldovenesc la Stulpicani.

Recomandări

7 kilometri de drum din zona Vadu Moldovei au fost modernizați în doar 6 zile. Șoldan: „Ce nu au reușit alții ani la rând am făcut noi în mai puțin de o săptămână”

Administrația județeană va promova două investiții de peste 184 de milioane de lei pentru refacerea unor drumuri afectate de calamitățile din 2025, în zona Broșteni – Dârmoxa

Șoldan anunță începerea modernizării DJ 208F în zona Vadu Moldovei, care nu a mai văzut asfalt pe anumite porțiuni de peste 15 ani