Mandatul noului cabinet e limitat

Geoană: PSD nu se va alia sub nici o formă cu o guvernare de dreapta

Geoană: PSD nu se va alia sub nici o formă cu o guvernare de dreapta
Geoană: PSD nu se va alia sub nici o formă cu o guvernare de dreapta

Președintele PSD Mircea Geoană a declarat, ieri, după ședința Biroului Executiv Național, că mandatul noului guvern este unul limitat, care ar trebui să se axeze pe o serie de condiții, și că formațiunea sa nu se va alia sub nicio formă cu o guvernare de dreapta.
Geoană a arătat că mandatul noului guvern ar trebui să se axeze pe îndeplinirea obligațiilor europene, pe creșterea absorbției fondurilor comunitare, pe finalizarea programului post-aderare, pe lămurirea acuzelor de corupție pe care președintele Traian Băsescu și premierul Călin Popescu-Tăriceanu, dar și PD și PNL, și le-au adus reciproc.
Liderul social democrat a insistat și ca viitorul guvern să depolitizeze Justiția și să dezamorseze „grupurile oligarhice” din spatele PNL și al PD.
Geoană a arătat că PSD va continua să militeze pentru eliminarea cotei unice și pentru introducerea unor măsuri sociale, cum ar fi creșterea salariului minim pe economie.
Liderul social-democrat a precizat că propunerea de guvern restructurat, făcută de premier, are un număr de elemente critice. Geoană s-a referit astfel la comasarea Ministerului de Finanțe cu Ministerul Economiei și Comerțului, pe care a catalogat-o drept „o idee nefericită”.
Totodată, Geoană a arătat că PSD nu se va asocia unei guvernări de dreapta, nici la nivel central, nici la nivel local.
Liderul social-democrat a precizat, de asemenea, că PSD a ales între răul cel mai mic, respectiv un guvern restructurat cu un mandat limitat, și răul cel mare, respectiv Traian Băsescu și politica cinică a acestuia și a PD.
Geoană a arătat că PSD va acorda un vot pentru un guvern restructurat, fără PD, apreciind că menținerea „acoliților lui Băsescu” la guvernare ar reprezenta un element de risc.
El a mai spus că PSD va continua demersurile de suspendare a lui Traian Băsescu din funcția de președinte și a arătat că liderii de filiale județene au fost instruiți să înceapă pregătirile pentru organizarea referendumului de suspendare.

Recomandări

Deputatul POT de Suceava, Valentin Răducea: „Performanța actualei guvernări înseamnă o inflație care a ajuns la aproape 10%, cea mai mare din Europa”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan: „Ilie Bolojan nu a înțeles că reformele nu înseamnă doar tăieri, măriri de taxe și automat sărăcirea populației”

Bazinul de înot din Rădăuți s-a redeschis și va beneficia și de o saună și un jacuzzi de ultimă generație

Bazinul de înot din Rădăuți ș-a redeschis și va beneficia și de o saună și un jacuzzi de ultimă generație
Bazinul de înot din Rădăuți ș-a redeschis și va beneficia și de o saună și un jacuzzi de ultimă generație

Tinerii din PSD Suceava au adus un strop de liniște și bucurie unui copil de 12 ani care nu de mult și-a pierdut mama