Găsirea unui loc de muncă, important pentru tineri, în alegerea facultății

Universitatea din Suceava
Universitatea din Suceava

409 studenți din anul I ai Universității “Ștefan cel Mare” Suceava (USV) au participat la un studiu realizat de instituție, referitor la motivația pentru care au ales programele de studiu ale USV.
Astfel, potrivit rezultatelor, în ceea ce privește alegerea facultății, studenții au în vedere mai multe aspecte, însă găsirea unui loc de muncă este un element decisiv în alegerile și opțiunilor studenților. Aceștia au mai arătat că mai sunt interesați de: relevanța domeniului de studiu, competențe pe care le pot obține la sfârșitul studiilor, dar și viitoarea profesie și locul acesteia pe piața muncii, transmit reprezentanții USV.
Principalele motive pentru care absolvenții de liceu aleg să studieze la universitatea suceveană rămân în continuare: apropierea de casă, resursele de care dispune USV, incluzând aici și resursa umană, dotarea universității, prestigiul ei și implicarea în viața comunității locale.
Conform aceluiași studiu, în cazul unor dificultăți de învățare, studenții apelează la resursele pe care le pune la dispoziție USV (profesori, colegi, Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră), în vreme ce pentru problemele de ordin personal, apelează la familie, prieteni, colegi, dar și la asistența de specialitate CCOC.
Potrivit reprezentanților USV, „studiul a fost realizat în vederea eficientizării relațiilor dintre oferta academică și așteptările studenților. Cunoașterea principalelor motive care stau la baza orientării academice, a orizontului de așteptări și a modalităților de rezolvare a potențialelor dificultăți de ordin personal sau de învățare ale studenților de anul I constituie baza unei analize obiective a mediului academic, iar rezultatele pot fi utilizate pentru a lua cele mai bune decizii în ceea ce privește marketingul universitar”.
Cercetarea a fost realizată de Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Recomandări

Elevi din șase județe au participat la ediția din acest an a Concursului „Student pentru o zi”, organizat de USV

Profesori de limbă franceză ai FLSC din USV, prezenți la Reuniunea coordonatorilor de programe de studii francofone