Lucrări

Fostul sediu al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, de pe strada Vasile Bumbac, este demolat

Fostul sediu al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
Fostul sediu al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Fostul sediu al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților de pe strada Vasile Bumbac, din centrul municipiului Suceava, este demolat. Clădirea care a fost și sediu al Protopopiatului Sucevei a fost cumpărată de oamenii de afaceri Nicolae Troașe și Vasile Armenean, care doresc să ridice în acea zonă un complex rezidențial.
Noul complex va fi ridicat pe locul unde s-a aflat complexul hotelier Gloria și care a fost achiziționat de asocierea firmelor Calcarul SA Pojorâta și SC Betty Ice Suceava încă din iunie 2016.
Între timp, a fost cumpărată și clădirea în care a funcționat Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, astfel încât cel mai probabil în cursul acestui an vor demara și lucrările propriu-zise la noul complex de pe strada Vasile Bumbac, în spatele Palatului Administrativ.
Complexul hotelier Gloria era ultima proprietate din județul Suceava a Regiei Autonome – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat. Această instituție a încercat în mai multe rânduri să vândă această proprietate.
Calcarul Pojorâta și Betty Ice Suceava au cumpărat hotelul și restaurantul Gloria cu suma de 2,4 milioane de euro, inclusiv TVA. Achiziționarea complexului hotelier a fost confirmată de omul de afaceri Nicolae Troașe, care ne-a declarat că pentru a plăti această sumă, asocierea formată din cele două firme a apelat la o finanțare de la o bancă comercială din România.
Complexul Gloria era compus dintr-o construcție (demisol, parter și două etaje) cu suprafața construită de 1.193 mp, o anexă de 84 mp și una de 406 de mp, suprafața totală a terenului fiind de 5.021 de metri pătrați. Hotelul avea 23 de camere duble, 6 camere single, 3 apartamente, recepție și parcare. Restaurantul avea capacitatea de 250 locuri. De asemenea complexul avea 3 săli de protocol de 100, 8 și 6 locuri.

Recomandări

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților sprijină participarea unor tineri suceveni la o competiție internațională de robotică din Statele Unite

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților: „A fost respins apelul declarat de dl. Sidoriuc Viorel Ionel împotriva hotărârii de caterisire”

Mănăstirile și schiturile din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, sprijin esențial în campania „DAR spre Înviere”

„Impactul tehnologiei asupra vieții prenatale și postnatale” – conferința Pro-Viață organizată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților