Handbal

Fostul căpitan al studenților, Adrian Chiruț, va evolua următorii doi ani la Dinamo

Chiruț joacă pentru prima dată în carieră pentru o altă echipă decât cea a Sucevei
Chiruț joacă pentru prima dată în carieră pentru o altă echipă decât cea a Sucevei

Fostul căpitan al echipei de handbal CS Universitatea Suceava, Adrian Chiruț a încheiat în această vară contractul cu gruparea locală și la fel ca alți colegi de echipa a ales să plece de aici din cauza incertitudinii financiare. Chiruț a primit mai multe oferte și în cele din urmă a ales să evolueze la gruparea Dinamo București, echipă ce se află în reconstrucție și are un proiect pe mai mulți ani, dar și o sală nouă în București, chiar lângă stadionul de fotbal al clubului. Deși nu a semnat încă din cauza schimbării contractelor după ce echipa s-a mutat din nou la București, Adi a finalizat toate discuțiile cu oficialii bucureșteni și urmează doar să semneze contractul, la fel ca și ceilalți colegi de la noua sa echipă.
„Nu mi-a fost prea ușor să plec de la Suceava, aici unde am jucat toată cariera mea de până acum, dar trebuie să mă obișnuiesc și să mă integrez în noua mea echipă. Dinamo mi-a propus un contract pe mai mulți ani, dar până la urmă am rămas la doi ani, cu posibilitate de prelungire în cazul în care atât eu, cât și ei vor fi mulțumiți. În țară sunt tot mai multe probleme financiare la echipe, dar sper să nu avem și noi parte de așa ceva”, a explicat fostul căpitan al studenților, Adrian Chiruț.
Acesta împlinește la finalul acestei luni 30 de ani și s-a apucat de handbal la 10 ani, evoluând nu mai puțin de 20 de ani la echipele de juniori și seniori de la Suceava. În aceste zile, sucevenul se află în pregătire la București cu noua sa echipă, urmând ca pe 18 iulie să plece în cantonament la Bușteni.

Recomandări

Casa Tatos, bijuterie arhitecturală din Fălticeni, a fost inaugurată și devine noul sediu al Stării Civile și Evidenței Persoanelor

Nocturnă pentru stadionul Areni și investiții de peste 1,2 milioane de euro în modernizare în următorii ani

Un tânăr care a comis un accident rutier acum mai bine de cinci ani a fost trimis să mediteze la pușcărie

Pe 6 ianuarie 2021, un bărbat în vârstă de 49 de ani, care se deplasa pe bicicletă, și-a găsit sfârșitul, fiind lovit din spate de un autoturism
Pe 6 ianuarie 2021, un bărbat în vârstă de 49 de ani, care se deplasa pe bicicletă, și-a găsit sfârșitul, fiind lovit din spate de un autoturism