Pentru o perioadă de 30 de zile, prin rotație, în fiecare cartier al municipiului Suceava vor fi relocate forțe suplimentare de poliție, vor fi analizate strict elementele de vulnerabilitate și vor sporite acțiunile de patrulare pe itinerarii multiple și va fi asigurată o vizibilitate sporită a polițiștilor pentru descurajarea actelor de natură infracțională.Pentru început, conceptul de securizare urbană a fost implementat la nivelul cartierului sucevean Burdujeni. Din dispoziția șefului inspectoratului a fost constituită zona specială de siguranță publică la nivelul acestui cartier. Pentru desfășurarea activităților polițienești specifice pe toate liniile de muncă (ordine și siguranță publică, investigații criminale, siguranță rutieră) sunt angrenați zilnic pe lângă polițiștii Secției de Poliție Burdujeni alți peste 20 de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Suceava, dar și luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale IPJ Suceava.Acțiunile zilnice desfășurate au ca scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică pentru locuitorii cartierului, fiind vizate prevenirea tâlhăriilor stradale, a furturilor din auto, a furturilor din locuințe, a furturilor din genți și buzunare, prevenirea faptelor de violență stradală și a altor acte de tulburare a ordinii și liniștii publice. Au fost stabilite trei noi itinerarii de patrulare pentru acoperirea eficientă a tuturor zonelor cartierului. Totodată, vor fi efectuate verificări în vederea dispunerii unor măsuri pentru îmbunătățirea iluminatului stradal și instalării unor sisteme de supraveghere video eficiente în zonele de risc.Acțiunile sporite de control au fost deja demarate de polițiști, în prima săptămână de la implementarea conceptului fiind aplicate peste 150 de sancțiuni contravenționale și fiind identificați în flagrant mai mulți autori de infracțiuni.Astfel, au fost legitimate 272 de persoane, 93 dintre acestea fiind avertizate cu privire la comportamentul în societate. Au fost verificate 75 de obiective aflate pe raza de competență.Au fost verificate 24 de bagaje identificate asupra unor persoane care ridicau suspiciuni.Au fost verificați 35 de paznici de unități economice și au fost verificate ATM-urile din zona de competență.Au fost aplicate 157 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 35.165 lei. Au fost verificate peste 150 de vehicule, fiind reținute 3 permise de conducere și ridicate 3 certificate de înmatriculare.Urmare a prezenței sporite în teren a fost identificat în flagrant un bărbat de 43 ani, din localitate, autorul unui furt dintr-un autoturism. Bunul sustras, un telefon mobil, a fost predat persoanei vătămate. De asemenea, joi, ora 16.40, patrula de siguranță publică din cadrul Secției de Poliție Burdujeni s-a sesizat din oficiu despre faptul că pe strada Putna din municipiul Suceava se deplasa un tânăr care avea asupra sa un bagaj voluminos. La vederea polițiștilor și-a schimbat direcția de deplasare, motiv pentru care a fost legitimat și identificat ca fiind un tânăr de 16 ani, din municipiul Suceava. Acesta avea asupra sa o geantă din rafie în care transporta componente auto.Ulterior, tânărul în cauză a fost condus la sediul Secției de Poliție Burdujeni, unde a recunoscut că a sustras componentele auto de la un motor care se afla sub scara blocului unde locuiește și care aparține unui vecin de-al său, în vârstă de 49 de ani.În acest caz s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt, se precizează în comunicatul poliției.






