Focar de Covid descoperit și la Ocolul Silvic Vatra Dornei

Șeful de ocol Ionuț Abutnăriței
Șeful de ocol Ionuț Abutnăriței

Un nou focar de infectare cu coronavirus a fost descoperit în rândul silvicultorilor suceveni. La doar o zi după anunțarea testelor pozitive pentru opt dintre inginerii silvici și pădurarii de la Ocolul Silvic Iacobeni, plus alte persoane aflate în izolare, o situație similară se înregistrează tot în zona de munte, la Ocolul Silvic Vatra Dornei.
Până acum, conform reprezentanților DSP Suceava, cinci dintre angajații OS Vatra Dornei sunt depistați pozitivi la testele de coronavirus.
Printre măsurile imediate dispuse de conducerea Direcției Silvice Suceava au fost dezinfectarea întregului sediu al ocolului, trimiterea în izolare a contacților direcți, inclusiv șeful de ocol, Ionuț Abutnăriței, în paralel fiind luate măsuri pentru continuarea activității, prin preluarea atribuțiilor de către alți colegi din județ.
Tot în izolare la domiciliu, cu test confirmat de infectare cu coronavirus, este și directorul adjunct al Direcției Silvice Suceava, Valerian Solovăstru.

Recomandări

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Adolescent „șofer” din Vatra Dornei, cel mai probabil băut, urmărit în plină noapte pe străzile din Rădăuți

Tineri pasionați de cosmos și știință, reuniți la Vatra Dornei, la Tabăra de Fizică, Astronomie și Astrofizică

Soția și doi dintre copiii preotului Cozma, răniți ieri la Vatra Dornei, sunt în continuare în stare foarte gravă, cu „evoluție impredictibilă”