FMI și UE ar crește sprijinul financiar pentru România, în cazul unui eveniment regional nefavorabil



Fondul Monetar Internațional (FMI) și Uniunea Europeană (UE) vor accelera și/sau crește fondurile disponibile pentru România, dacă ar exista un efect de contagiune pe plan financiar în urma unui eveniment nefavorabil dintr-un alt stat din estul Europei, consideră agenția de rating Moody’s.
„Un eveniment nefavorabil în alt stat din estul Europei ar putea duce la un efect de contagiune financiară în regiune și principalii indicatori pentru România indică vulnerabilitate față de un asemenea caz. Mai mult, regimul flexibil de curs de schimb este utilizat de speculatori ca o modalitate de creștere a expunerii în statele mai mici din UE, care nu au piețe de schimb valutar lichide”, se arată într-un raport al Moody’s.
Agenția notează că o depreciere semnificativă a monedei naționale va avea consecințe serioase pentru economie și sistemul bancar, în condițiile în care circa 60% din creditele sectorului privat sunt denominate în valută.
„Cel mai important, Moody’s presupune că, dacă ar exista un început semnificativ al efectului de contagiune, FMI și UE vor accelera și/sau majora fondurile disponibile pentru autoritățile române, pentru a sprijini balanța de plăți și a preveni înrăutățirea crizei”, arată analiștii agenției de evaluare financiară.
Băncile-mamă ale celor mai mari nouă instituții de credit cu capital străin din România au finalizat și semnat, la începutul lunii august, scrisori bilaterale de angajament pentru menținerea nivelului expunerii pe piața locală și a ratei de solvabilitate a sucursalelor peste 10%.
Instituțiile respective sunt Erste Bank, Raiffeisen International, Eurobank EFG, National Bank of Greece (Grecia), Societe Generale, Alpha Bank, Volksbank, Piraeus Bank și UniCredit, și dețin circa 70% din piața din România.
„Totuși, leul ar trebui să fie susținut de angajamentul băncilor străine pentru România și de rezervele valutare semnificative”, se menționează în raport.
Rezervele valutare la BNR au crescut în august cu 417 milioane euro, de la 27,32 miliarde euro la 27,74 miliarde euro, nou nivel record, potrivit datelor BNR.
„Deși sectorul bancare este deținut în mare măsură de investitori străini și este bine capitalizat, calitatea activelor este posibil să se deterioreze rapid, în conformitate cu economia, ceea ce ar putea conduce la probleme legate de solvența unor bănci”, arată Moody’s.
Temerile agenției sunt reduse, într-o oarecare măsură, de acordurile comune ale celor mai mari nouă bănci străine prezente în România, BNR, FMI și Comisia Europeană.
„Acordul ar trebui să elimine riscul unei limitări a lichidității și să asigure că marea majoritate a sistemului financiar rămâne sănătos. Guvernul român va asigura în ultimă instanță sprijin celorlalte bănci din sistemul bancar”, menționează agenția.
Moody’s apreciază că ratingul de credit al României este sprijinit, printre altele, de accesul la finanțare externă de la FMI și UE și de angajamentele băncilor-mamă pentru susținerea subsidiarelor locale, dar și că există riscuri legate de deteriorarea activității economice și a calității activelor.
Astfel, agenția de evaluare menționează că probabil va revizui perspectiva stabilă a ratingului acordat României, dacă vor exista semne că angajamentele FMI, UE sau al băncilor străine ar începe să scadă.
Moody’s este singura mare agenție de rating internațională care acordă României calificativ cu recomandare de investiții, după ce Fitch și Standard & Poor’s au retrogradat România în toamna anului trecut la nivelul speculativ (junk).
România a semnat în acest an un acord pentru un pachet de finanțare externă multianuală, de 20 miliarde euro, de la Fondul Monetar Internațional (FMI), UE, Banca Mondială și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, coordonat de FMI. Autoritățile române și reprezentanții forurilor internaționale au convenit asupra unui program de reformă, menit să abordeze dezechilibrele din economia românească și să aducă Produsul Intern Brut pe un trend pozitiv sustenabil.