Inițiativă

Flutur propune demararea unui program pentru înființarea de ferme bio



Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a propus, la Vatra Dornei, înființarea unui program de sprijinire a înființării de ferme bio. Propunerea a fost făcută în cadrul conferinței „Agricultura ecologică în Bucovina – un model de urmat”, la care au participat specialiști din cadrul Direcțiilor Agricole din mai multe județe, reprezentanți ai asociațiilor operatorilor din agricultura ecologică, fermieri, precum și deputatul Dumitru Pardău, primarul și viceprimarul din Vatra Dornei, Ioan Moraru, respectiv Mircea Rusu.
În cadrul discuțiilor, Gheorghe Flutur a propus stabilirea unui parteneriat între Asociația „Produs în Bucovina” din județul Suceava și celelalte asociații formate din operatorii din agricultura ecologică în vederea demarării demersurilor pentru promovarea unui program de înființare a fermelor bio. Președintele Consiliului Județean Suceava a precizat că un astfel de program ar putea să fie asemănător cu programul „Fermierul”, care a presupus acordarea de credite în condiții avantajoase pentru agricultori. Pe de altă parte, în cadrul conferinței de la Vatra Dornei, Flutur a declarat că în momentul de față este necesară o ofensivă a gastronomiei din Bucovina și o promovare mult mai puternică a produselor bio.
„Consiliul Județean a organizat un eveniment, «Gustă din Bucovina», care a avut succes. Iar astfel de evenimente ar trebui să fie mai multe. De asemenea, consider că cei care au produse bio ar trebui încurajați și promovați mai mult. Și în acest sens, Consiliul Județean a facilitat prezența celor cu produse bio la mai multe evenimente, cum a fost și cel organizat la Parlamentul European în Bruxelles sau un alt eveniment, în Viena”, a declarat Flutur.



Recomandări

Țara Dornelor devine prima destinație montană din județ în care se implementează un amplu proiect pentru curățirea râurilor de materiale plastice

Țara Dornelor devine prima destinație montană din județ în care se implementează un amplu proiect pentru curățirea râurilor de plastic
Țara Dornelor devine prima destinație montană din județ în care se implementează un amplu proiect pentru curățirea râurilor de plastic

Se închid toate centrele de colectare lapte: aproape 1.000 de suceveni crescători de vaci rămân fără contracte, 40 de colectori își pierd serviciul

Cazul unui bărbat ucis de patru câini Ciobănesc de Bucovina: anchetă lungă și verdict nevinovat pentru suceveanul trimis în judecată

Cazul unui bărbat ucis de patru câini Ciobănesc de Bucovina: anchetă lungă și verdict nevinovat pentru suceveanul trimis în judecată
Cazul unui bărbat ucis de patru câini Ciobănesc de Bucovina: anchetă lungă și verdict nevinovat pentru suceveanul trimis în judecată