Ședință

Flutur le-a dat teme de lucru miniștrilor Guvernului Boc

Gheorghe Flutur a prezentat Guvernului câteva dintre prioritățile de finanțare, urmând ca ministerele responsabile să găsească soluții pentru alocarea fondurilor
Gheorghe Flutur a prezentat Guvernului câteva dintre prioritățile de finanțare, urmând ca ministerele responsabile să găsească soluții pentru alocarea fondurilor

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, după ședința de ieri a Guvernului la care a participat alături de primarul Ion Lungu și prefectul Sorin Popescu, că în urma discuțiilor avute cu reprezentanții Executivului o parte din problemele cu care se confruntă județului Suceava ar putea fi rezolvate printr-o serie de programe naționale ce urmează a fi finanțate cu fonduri guvernamentale.
Flutur a precizat că aceste programe pot viza electrificarea tuturor locuințelor din România, în speță cele din zonele în care nu există rețele electrice, precum și finanțarea proiectelor de dezvoltare a satelor care nu vor reuși să obțină finanțare europeană prin Programul Operațional Regional (POR). „Numai în județul Suceava am primit solicitări pentru electrificarea a 2.300 de locuințe din 25 de localități. Din păcate, până în prezent am primit fonduri pentru opt localități. În aceste condiții, am discutat despre un program național, coordonat de Ministerul Economiei, pentru susținerea financiară a electrificării tuturor zonelor din România în care sunt locuințe”, a declarat Flutur.
El a adăugat că în condițiile în care sunt mai multe localități care promovează proiecte viabile pentru dezvoltarea satului românesc dar care nu vor fi aprobate din cauza plafonului de fonduri disponibile prin POR, Guvernul ar putea promova un program prin care să aloce fonduri de la stat pentru investițiile care nu vor fi finanțate.
Șeful administrației sucevene a mai declarat că în ceea ce privește județul Suceava a prezentat câteva dintre prioritățile de finanțare, urmând ca ministerele responsabile să găsească soluții pentru alocarea fondurilor. Printre acestea se numără refacerea pagubelor produse de calamitățile de anul trecut, în special alocarea a 400 de miliarde de lei vechi pentru primăriile care au realizat lucrări din fonduri proprii; alocarea banilor pentru centralele termice de cogenerare de la Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului și fonduri pentru primării în vederea întocmirii Planurilor Urbanistice Generale.

Recomandări

Undă verde pentru întreg drumul expres Suceava – Siret: CNAIR a câștigat ultimele contestații pentru lotul 3, Bălcăuți – Siret

Drumul expres Suceava–Siret va avea caracteristici apropiate de autostradă după noile standarde CNAIR
Drumul expres Suceava–Siret va avea caracteristici apropiate de autostradă după noile standarde CNAIR

O delegație a PSD Suceava din care au făcut parte 29 de primari a efectuat o vizită oficială la Parlamentul European