„Iresponsabilitate și infantilism”. Aceștia sunt termenii folosiți de președintele PD-L al Consiliului Județean, la adresa deputatului PSD de Suceava, Cătălin Nechifor, ca reacție la afirmațiile acestuia potrivit cărora pista aeroportului de la Salcea reprezintă un pericol public din cauză că nu s-a mai investit în modernizare. Flutur consideră firesc ca oamenii să critice și să atragă atenția autorităților asupra unor probleme, însă nu de maniera cum a făcut-o partenerul social- democrat, care în opinia lui aduce prejudicii județului Suceava. „Mi se pare absolut iresponsabilă abordarea aceasta a unor parteneri de-ai noștri din PSD, la Cătălin Nechifor mă refer, vorbind despre aeroportul Salcea în termeni foarte gravi. Asta nu este decât o reacție infantilă, necoaptă a unor oameni care probabil fac asta din invidie. În momentul în care ne luptăm să deschidem curse internaționale, ne luptăm ca autoritățile să acorde autorizație de funcționare, ei vin și fac reclamă neagră județului Suceava pentru a se vedea la televizor sau a apărea în ziare. Mi se pare iresponsabilitate și infantilism”, a declarat Flutur. Șeful administrației județene a spus că se așteaptă ca în viitor Nechifor să pună pancarte la intrările în județ pentru ca oamenii să nu mai vină în Bucovina. Gheorghe Flutur a ținut să precizeze că instituția pe care o conduce face eforturi să mențină pista aeroportului în stare de viabilă subliniind că pentru întreținerea ei s-au alocat 100.000 de euro. El a adăugat că pista nu a mai fost reabilitată din 1992 și că în prezent se duc tratative pentru găsirea unui investitor dispus să investească în modernizarea aeroportului. Flutur le-a reproșat partenerilor de coaliție că nu trag la aceeași căruță și le-a sugerat că ar fi timpul să facă acest lucru spre binele județului. „Dacă ar fi să încep să dezgrop morții, să vedem de ce nu s-a investit în acești 18 ani, cred că trebuie să-i întrebe pe tătucii lui de la PSD și să nu iasă în conferință de presă cu declarații care mie mi se par iresponsabile pentru oameni care se cheamă parlamentari de Suceava”, a subliniat președintele Consiliului Județean.
Reacție
Flutur îl acuză pe Nechifor de „iresponsabilitate și infantilism”





