Opinie

Flutur: „Criza se combate cu roabe și lopeți în mână și nu cu simpozioane”

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat vineri, că actuala criză economică din România trebuie combătută cu roabe și lopeți și nu cu simpozioane. Prezent la un seminar în care au fost prezentate scheme de garantare pentru proiectele de dezvoltare a mediului rural administrate de Fondul de Garantare a Creditului Rural, Flutur a precizat că criza poate fi combătută cu mai multe inițiative și investiții prin care să se atragă fondurile europene disponibile. „Din criză nu se poate ieși cu simpozioane. Și nici buncărele anticriză nu țin. Nu te poți ascunde de criză. Criza se combate cu roabe și lopeți. Asta trebuie să facem în perioada următoare, sigur, metaforic spus”, a declarat Gheorghe Flutur în cadrul seminarului, la care a participat și ministrul agriculturii Mihai Dumitru.
Șeful administrației județene a declarat că una dintre măsurile care ar trebui luată în această perioadă ar fi sprijinirea mediului privat din localitățile rurale pentru a promova mai multe proiecte în vederea atragerii de fonduri europene. El a arătat că în ultimii ani, în județul Suceava s-au realizat investiții importante cu fonduri europene, printre care 40 de unități de procesare a laptelui, 25 de unități de procesare a cărnii, precum și unități turistice. Cu toate acestea, el a adăugat că dacă primăriile din mediul rural au depus un număr mare de proiecte prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, nu același lucru se poate spune și despre mediul privat.

Recomandări

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan: „Ilie Bolojan nu a înțeles că reformele nu înseamnă doar tăieri, măriri de taxe și automat sărăcirea populației”

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Orientul Mijlociu, OPEC și noul șoc petrolier, ce este diferit de această dată?

Primarul din Poiana Stampei, Viluț Mezdrea, a semnat contractul pentru construcția unei noi școli în comună

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Măsurători și implicații macroeconomice privind evoluția IAPC și a deflatorului PIB