Liga a II-a

Florentin Petre primește întăriri

Vasile Danilă a jucat foarte puțin în tur, din cauza accidentărilor

Accidentat de mai multă vreme, mijlocașul Vasile Dănilă a primit acordul medicilor pentru a relua antrenamentele, astfel că astăzi va pleca la Poiana Negri pentru a face joncțiunea cu lotul Forestei, aflat în cantonament la pensiunea Bella Vista. Tot astăzi, este așteptat să ajungă sub comanda lui Florentin Petre și un fundaș central din Bulgaria.
În altă ordine de idei, oficialii Forestei au anunțat că a picat meciul amical cu moldovenii de la Speranța Nisporeni, care urma să se dispute pe data de 10 februarie. În locul acestei partide a fost perfectat un joc test cu Bucovina Rădăuți, o zi mai devreme, pe terenul sintetic de la Liceul cu Program Sportiv.
Iată programul complet al meciurilor de pregătire pe care gruparea suceveană le va susține în intersezon: cu Sănătatea Darabani, pe 6 februarie, cu Bucovina Rădăuți, pe 9 februarie, cu Știința Miroslava, pe 14 februarie, și cu Aerostar Bacău, pe 17 februarie. Cel de-al cincilea adversar al sucevenilor ar putea fi Juventus București, întâlnirea urmând să aibă loc pe data de 1 februarie, cu trei zile înaintea partidei de Liga I pe care trupa lui Marius Baciu o are programată la Botoșani.
Campionatul Ligii a II-a se va relua pe data de 24 februarie, Foresta urmând să întâlnească pe Areni formația Dacia Unirea Brăila, într-un joc contând pentru etapa a XXII-a.

Recomandări

Humorenii au pierdut drastic cu campioana României: „Dezechilibrul este mare dar concepția noastră rămâne că dacă nu jucăm cu cei mai buni nu ne putem apropia de ei”

Humorenii au obținut cel mai strâns rezultat în Liga Națională, însă au experimentat din nou pe propria piele forța primului eșalon

„Magiun” a asistat pe viu la derbiul Șoimii – Cetatea și are o sugestie pentru conducerea celor două cluburi