Rugby Club Gura Humorului a avut parte de un nou meci foarte greu, sâmbătă, în Liga Națională de Rugby, chiar în fața campioanei României Știința Baia Mare.
Oaspeții au început meciul cu 11 din 15 jucători străini și au fost net superiori la jocul în viteză, mingea ajungând ușor la aripi, care au înscris eseu după eseu. Humorenii au placat cât au putut, s-au apărat bine pe spații restrânse, și au fost de câteva ori aproape de eseu.
Pentru echipa gazdă, începutul și finalul de meci au fost foarte proaste. De altfel, pe final humorenii au jucat în 14, pe fondul accidentărilor, nu grave, dar suficiente cât să destabilizeze și mai mult echipa.
Scorul final a fost 9-95, gazdele punctând doar din trei lovituri de pedeapsă, prin Daraban și Nichitean.
Managerul Ștefăniță Rusu a arătat că băieții au avut și unele momente bune, însă la capitolul joc deschis oaspeții au avut trei viteze în plus.
„Dezechilibrul rămâne mare, dar concepția noastră este că dacă nu jucăm cu cei mai buni nu ne putem apropia de ei
Încercăm din răsputeri să rezistăm sportiv și financiar și să onorăm competiția deși este foarte greu și disproporționat, în fața unor echipe 100% profesioniste. Mulțumim suporterilor adevărați, care sunt alături de noi, datorită lor avem puterea de a merge înainte”, a declarat Rusu.
Etapa viitoare RC Gura Humorului merge în Capitală, unde va juca cu Dinamo București, cea mai în formă echipă a sezonului, care are doar victorii.













