Bani alocați

Finanțare de 1,2 milioane de lei pentru clubul de fotbal Rapid CFR, dar condiționată de performanțe



Deși cu întârziere, consilierii locali au alocat bani pentru sporturile sucevene
Deși cu întârziere, consilierii locali au alocat bani pentru sporturile sucevene

Echipa de fotbal Rapid CFR poate beneficia anul acesta de o finanțare de 1,2 milioane de lei (12 miliarde de lei vechi) de la bugetul local al Sucevei, dar trebuie să demonstreze că merită acești bani, luptând în teren, pentru a aduce bucurie suporterilor.
Consiliul Local Suceva, întrunit ieri într-o ședință extraordinară, a aprobat acordarea de finanțări nerambursabile de peste 1,3 milioane de lei, pentru susținerea unor activități sportive, dar și pentru organizarea de activități culturale, proiect care a fost respins în ședința ordinară de la finele lunii aprilie.
Cea mai mare sumă de bani, un milion de lei, a fost alocată pentru susținerea activității sportive a clubului sportiv Rapid CFR, dar acordarea acestor fonduri s-a făcut cu anumite rezerve din partea unor aleși locali.
Protestul suporterilor echipelor de fotbal și handbal, la care au participat aproximativ 30 de persoane, dar și „linșarea mediatică” a unor consilieri, mai ales pe rețelele de socializare, pentru că au votat împotriva acordării acestor fonduri, au fost criticate de reprezentanții administrației locale.
„În weekend s-a întâmplat un lucru care nu este corect – un miting al susținătorilor sportului, care s-a dovedit un fiasco, dar în cadrul căruia s-au adus acuze neîntemeiate municipalității sucevene.
Nu este corect, în condițiile în care în ultimii 12 ani, de când sunt primar al municipiului Suceava, s-au alocat peste 5 milioane de euro pentru susținerea activităților sportive. Singurii care au finanțat activitatea sportivă din județ sunt cei de la Primăria Suceava”, a spus primarul Ion Lungu, care, totuși, a făcut apel la consilieri să voteze acest proiect.
Țapii ispășitori
„Nu vreau să fim noi scoși țapi ispășitori pentru eșecurile echipei de fotbal, așa cum se încearcă acum. I-am chemat la dialog pe reprezentanții galeriilor sportive, i-am convins că problemele nici măcar nu sunt la primărie. Faptul că o parte din consilieri au avut rețineri în acordarea acestor bani li se datorează, din cauza acelor suspiciuni de blat și din cauza rezultatelor nesatisfăcătoare.
În privința rezultatelor nesatisfăcătoare, acestea au continuat și în ultima etapă, cu Bacăul. Noi dăm bani, dar trebuie să fie și performanță. Cei de la fotbal nici măcar nu aduc justificările la timp pentru banii utilizați, de aceea nici nu încasează tot ce li s-a alocat. La handbal avem o problemă cu recuperarea fondurilor alocate, tot din cauza celor de la club”, a adăugat Lungu.
“Ești în coada clasamentului, iei doi lei, ești la mijloc, primești 3 lei, ești în top, ți se dau 10 lei”
Reacțiile fanilor echipei de fotbal sunt considerate exagerate și de către viceprimarul Lucian Harșovschi, care a participat și la discuțiile cu reprezentanții galeriilor de la fotbal și handbal.
„S-au adus acuze unor consilieri că nu au acordat suma de bani cerută de cei de la Rapid, când anul trecut cei de la club nu au reușit să ia nici măcar toți banii alocați de primărie. Au pierdut 100.000 de lei pentru că nu adus actele justificative la timp”, a spus Harșovschi.
Acesta a spus că va vota pentru finanțarea fotbalului, dar în anumite condiții.
„Noi dăm bani și pentru performanță – ești în coada clasamentului, iei doi lei, ești la mijloc, primești 3 lei, ești în top, ți se dau 10 lei. Ori în ultima perioadă această echipă a avut parte numai de înfrângeri. Facem un ultim apel la această echipă de fotbal a Sucevei, singura mai valoroasă, să joace fotbal, să aducă bucurie suporterilor și să dea dovadă de performanță. Cu vinderea jucătorilor și cumpărarea altora nu este treaba noastră. Vom vedea la finele lunii decembrie ce performanțe au avut și câți bani vor reuși să deconteze”, a adăugat viceprimarul Sucevei.
Președintele de ședință, Adrian Arămescu, a susținut cauza fotbalului, în ideea că fără sprijinul Consiliului Local, echipa de fotbal ar fi desființată:
„Din păcate suntem într-o zonă slab industrializată și nu avem firme puternice care să poată susține o asemenea echipă. Dacă vrem să mai avem fotbal în Suceava, e necesar să se acorde această finanțare de la Consiliul Local. Cu toții avem nevoie de sport, pentru a avea, după cum spune un dicton latin – minte sănătoasă în corp sănătos” .
Finanțarea de un milion de lei a clubului sportiv Rapid CFR a fost aprobată cu 14 voturi pentru și o abținere, iar acești bani se adaugă celor 200.000 de lei acordați deja la începutul anului, printr-un contract de asociere, încât, în total, echipa de fotbal are la dispoziție 1,2 milioane de lei.



Recomandări

În Liteni încep lucrările la prima creșă din acest oraș, o investiție de 11 milioane de lei pentru sprijinirea familiilor tinere

În Liteni încep lucrările la prima creșă din acest oraș, o investiție de 11 milioane de lei pentru sprijinirea familiilor tinere
În Liteni încep lucrările la prima creșă din acest oraș, o investiție de 11 milioane de lei pentru sprijinirea familiilor tinere

Spitalul Municipal Fălticeni va avea un centru de imagistică medicală RMN 3 Tesla, printr-o investiție de aproximativ 20 de milioane de lei

Spitalul Municipal Fălticeni va avea un centru de imagistică medicală RMN 3 Tesla, printr-o investiție de aproximativ 20 de milioane de lei
Spitalul Municipal Fălticeni va avea un centru de imagistică medicală RMN 3 Tesla, printr-o investiție de aproximativ 20 de milioane de lei

Ghiță Păcurariu, omul legat 15 ani de echipa națională de fotbal a României, se mulțumește în prezent cu meciurile de pe Areni