Aproape gata

Finalizarea podului de la Milișăuți depinde de temperaturi pozitive care să permită turnarea asfaltului



Lucrările la pod sunt aproape finalizate
Lucrările la pod sunt aproape finalizate

Lucrările la podul de peste râul Suceava de la Milișăuți sunt aproape finalizate, însă, din păcate, nimeni nu poate avansa încă un termen clar pentru redeschiderea circulației. Asta pentru că turnarea celor două straturi de asfalt depinde de vreme. Lucrarea în sine nu este una de durată, însă este nevoie de temperaturi pozitive, preferabil măcar 5 grade Celsius la turnare. Constructorul mai avea de lucrat ieri la balustrade, plus la alte lucrări minore. Covorul asfaltic rămâne singura etapă importantă care mai trebuie realizată pentru ca circulația de pe DN 2H Milișăuți-Rădăuți să poată fi reluată.
Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, care administrează drumul, sunt mulțumiți de ritmul în care s-a lucrat la pod. De altfel, lucrarea este încă în termen.
Firma care și-a adjudecat licitația pentru refacerea podului mare de pe DN 2H Milișăuți-Rădăuți este SC Geiger Transilvania SRL, din Sibiu. Firma a preluat podul din data de 23 iulie și are termen de execuție a lucrării 21 de săptămâni. Se speră că vor fi câteva zile cu temperaturi pozitive, iar podul va putea fi deschis în jurul datei de 10 decembrie.
Podul mare de pe DN 2H a fost afectat grav de inundațiile de la finele lunii iunie. Unul dintre piloni, ultimul pe direcția dinspre Rădăuți, s-a afundat, pe carosabil a apărut o denivelare îngrijorătoare, iar traficul a fost închis din dimineața zilei de 1 iulie.
Ca soluție provizorie, traficul peste apa Sucevei de la Milișăuți se desfășoară pe un pod provizoriu, din două rânduri de tuburi, ridicat în urma unui parteneriat public-privat încheiat între firma Test Prima și Primăria Milișăuți.


Lucrările la pod sunt aproape finalizate
Lucrările la pod sunt aproape finalizate
Lucrările la pod sunt aproape finalizate
Lucrările la pod sunt aproape finalizate


Recomandări

Lucrări în regim de urgență la șoseaua de centură a Sucevei, pe sectorul spre Pătrăuți. Se va freza și asfalta doar noaptea

Tronsonul Rădăuți – Gălănești – Vicovu de Jos al drumului național 2H va fi modernizat, de săptămâna viitoare

Gheorghe Șoldan anunță tronsonul Rădăuți – Gălănești – Vicovu de Jos al drumului național 2H va fi modernizat, de săptămâna viitoare
Gheorghe Șoldan anunță tronsonul Rădăuți – Gălănești – Vicovu de Jos al drumului național 2H va fi modernizat, de săptămâna viitoare