Fiica și-a alertat părinții că locuința a luat foc



La fața locului au fost trimise două autospeciale ale pompierilor Gărzii de Intervenție Gura Humorului și o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Stulpicani
La fața locului au fost trimise două autospeciale ale pompierilor Gărzii de Intervenție Gura Humorului și o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Stulpicani

Panică pentru o fetiță de 14 ani din Stulpicani în seara zilei de duminică. Aceasta a rămas singură acasă în timp ce părinții au plecat la locuința unui frate, aflată la circa 500 de metri de casă. La un moment dat, minora a ieșit din bucătăria de vară unde se afla și a observat că ies flăcări din dormitorul părinților din casa de locuit. Și-a sunat imediat părinții și i-a alertat și pe vecini. A existat și un apel la serviciul unic de urgență 112, iar la fața locului au fost trimise două autospeciale ale pompierilor Gărzii de Intervenție Gura Humorului și o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Stulpicani. Flăcările au distrus obiectele de mobilier, electrocasnice și materialele textile din dormitorul casei de locuit pe o suprafață de 60 mp, fiind degradate materialele de construcție, respectiv pereții și tavanul camerei. Totul ar fi plecat de la aparatele electrice aflate sub tensiune, iar prejudiciul se ridică la circa 20.000 de lei.



Recomandări

Membrii unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa
Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

Mihai Dimian: Când copilul meu a început pregătitoarea erau 20 de elevi în clasă, după o săptămână erau 32. Părinții vin din jurul Sucevei din vile foarte frumoase, de unde au plecat au lăsat 16 în clasă