A XIII-a ediție

Festivalul Iernii la tenis de masă, la Fălticeni

Festivalul Iernii la tenis de masă, la Fălticeni
Festivalul Iernii la tenis de masă, la Fălticeni

Sâmbătă, 18 decembrie, în sala de sport „Gabriel Udișteanu” de la baza sportivă „Nada Florilor” și în sala de sport a Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni se desfășoară meciurile de tenis de masă din cadrul celei de-a XIII-a ediții a Festivalului Iernii la tenis de masă, un turneu din circuitul AmaTur România.
Până pe 16 decembrie s-au înscris la competiția organizată la Fălticeni de ACS Șomuz, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Fălticeni, peste 150 de practicanți ai tenisului de masă la categoriile: Hobby (53 participanți), Avansați (50), Open (39) și Elite (18).
Așa cum am aflat de la Cătălin Cozma, cel care se ocupă de organizarea turneelor de tenis de câmp la Fălticeni, până anul 2019, startul se va da la ora 9,00, iar competiția se va desfășura în sistem grupe inferioare, grupe superioare și partide eliminatorii, jucate 3 din 5 seturi. Și-au anunțat participarea sportivi din județele Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Brăila, Harghita, Timiș, București, dar și din Republica Moldova, turneul de la Fălticeni fiind cea mai mare competiție de acest gen organizată în Moldova.
„Acest turneu nu ar fi fost o reușită și nu ar fi ajuns la ediția a XIII-a dacă nu ar fi fost acești colaboratori energici din Fălticeni care să dorească să organizeze o astfel de competiție. Le promit tot sprijinul meu pentru a continua, tenisul de masă fiind unul dintre cele mai rapide și mai spectaculoase sporturi”, ne-a precizat prof. Cătălin Coman, primarul municipiului Fălticeni.
Tenisul de masă este deja o tradiție la Fălticeni, echipa ACS „Șomuz” Fălticeni încheind pe locul trei turul ediției 2021-2022 a Campionatului Național de Tenis de Masă – Divizia B.Cele 28 echipe participante în Campionatul Național – Divizia B, competiție organizată de Federația Română de Tenis de Masă, au fost împărțite în patru serii de 7 echipe, echipa secției de tenis ACS Șomuz Fălticeni, cu o prezență constantă la nivel divizionar, și care are în componență următorii jucători: Nistor Dorel, Hasna Cosmin, Moșneagu Marius și Cozma Cătălin, activând în Seria a II-a.

Festivalul Iernii la tenis de masă, la Fălticeni
Festivalul Iernii la tenis de masă, la Fălticeni
Festivalul Iernii la tenis de masă, la Fălticeni
Festivalul Iernii la tenis de masă, la Fălticeni
Festivalul Iernii la tenis de masă, la Fălticeni
Festivalul Iernii la tenis de masă, la Fălticeni

Recomandări

Trei zile de tenis spectaculos, cu 27 de sportivi din mai multe orașe ale țării, la Bucovina Tennis Club Rădăuți

USR a salutat proiectul de eliminare a păcănelelor din Suceava și îi cere primarului PSD Cătălin Coman să facă același lucru la Fălticeni

Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”
Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”

Peste 200 de sportivi se reunesc pe 11 iulie pentru Cupa „Zilele Municipiului Fălticeni” la tenis de masă