Plângere

Femeie înșelată de doi indivizi, după ce a încercat să vândă bijuterii pe OLX

O femeie de 41 de ani, din municipiul Suceava, a fost înșelată de doi indivizi cu suma de 2.500 de lei, după ce a încercat să vândă câteva bijuterii și a postat anunțul pe site-ul OLX. Înșelătoria a avut loc în cursul lunii iunie, însă femeia a formulat o plângere la poliția municipiului abia luni la prânz, povestind cele întâmplate.
Cercetările efectuate de polițiști au scos la iveală faptul că femeia a postat în luna iunie un anunț pe site-ul OLX, prin care oferea spre vânzare un set de bijuterii, respectiv un colier și cercei din aur, la prețul de 900 de euro. În scurt timp a fost contactată telefonic de o persoană necunoscută, care părea interesată de ofertă, și s-au înțeles asupra vânzării bijuteriilor la prețul de 2.500 de lei. Aproape de mijlocul lunii iunie, la locuința femeii au ajuns doi indivizi care au primit de la femeie bijuteriile, oferindu-i drept garanție pentru acestea o monedă de metal de culoare galbenă. Cei doi bărbați i-au spus femeii că moneda este din aur și urmau să revină la locuința ei pentru a răscumpăra moneda cu suma de 2.500 de lei. Acest lucru nu s-a mai întâmplat însă, iar în urma tuturor încercărilor făcute de femeie de a-i contacta pe cei doi, aceștia nu au mai răspuns la telefon și nici la sms-uri. În urma plângerii depuse, polițiștii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune și încearcă să dea de urmele autorilor.

Recomandări

Un individ care a incendiat mai multe anexe de la Cantonul Silvic Varvata, arestat pentru că a refuzat să se prezinte la instanță

Un sucevean judecat pentru un jaf ca-n filme, săltat în dosarul privind fabrica de bani de la Burla. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină

O casă nelocuită din Burla ar fi fost transformată în fabrică de făcut euro falși. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină
O casă nelocuită din Burla ar fi fost transformată în fabrică de făcut euro falși. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină