Femeie amendată după ce nu a purtat mască în taxi și nici la biserică

Taximetristul a sunat la 112
Taximetristul a sunat la 112

Un taximetrist din Suceava a sesizat poliția, duminică dimineață, că o clientă pe care a dus-o de acasă și până la biserica din curtea Spitalului Județean Suceava a refuzat să poarte mască în mașină. Bărbatul a sunat la 112 puțin după ora 9.00 și le-a relatat polițiștilor că a luat clienta de pe strada Mărășești și a dus-o la Biserica Sf. Nicolae, iar pe traseu aceasta a ignorat apelurile lui repetate de a-și pune masca de protecție.
Polițiștii s-au deplasat chiar la biserica de la spital, unde, cu ajutorul taximetristului, au identificat-o pe femeia respectivă, care a fost găsită de polițiști tot fără mască.
Polițiștii au invitat-o pe femeia în afara locașului de cult, unde au legitimat-o. Suceveanca în vârstă de 48 de ani a fost sancționată contravențional în baza Legii 55/2020, privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID 19. Acesteia i s-a pus în vedere ca pe viitor să poarte masca de protecție și să respecte prevederile legale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei

Recomandări

Raziile cu polițiști mulți au ajuns și în zona Pătrăuți – Dărmănești – Todirești – Comănești

„LUCRĂRI DE RESTAURARE ȘI CONSOLIDARE A ANSAMBLULUI BISERICII MONUMENT ISTORIC „SFÂNTUL NICOLAE”, PAROHIA COLACU, JUDEȚUL SUCEAVA”

Sute de amenzi, 19 permise ridicate și un șofer reținut în arest, după o nouă razie de amploare a polițiștilor