Fără leac

Eu îmi apar sărăcia, și nevoile, și neamul… Noi ne apărăm (fie chiar atacând!) sărăcia unui scor milog de 1 – 0, și tocmai când ne e lumea mai dragă, buf! Vine Imperiul Roman și ne dă cu cetățile lui Decebal în cap, vin turcii și ne iau banii, femeile și recolta, vin rușii și ne iau practic viețile, făcând din noi neoameni, comuniști adică, iar în ultimele câteva decenii vin omuleții verzi, nu de pe Marte, ci din Irlanda de Nord, și ne distrug pe unde ne prind. De fiecare dată rămânem lingându-ne rănile, blestemând soarta, dar neînvățând absolut niciodată ce e de făcut pentru a ieși o dată din rahatul ăsta. La câte ocazii am avut, dacă eram nemți, tabela ar fi arătat cel puțin 5 – 0 pe la o bucată. Dar având și om în plus, cred că nu 5, ci 7. Teoria ghinionului ar sta în picioare dacă am fi, cum ziceam, nemți. Sau italieni, spanioli, englezi, adică din 100 de meciuri cu o găină caRomânia să pierdem 2 sau 3. Atunci s-ar putea invoca ghinionul. Dar să repeți la infinit aceleași cretinisme, să-ți bați joc meci de meci contra aceluiași adversar, iar la urmă să te frigi caprostu’, este nu ghinion, ci dovadă de prostie supremă. Și care teamă mi-e că e adânc înfiptă în străfundul genei poporului nostru. Mă uitam la flăcăii noștri și mă întrebam ce o fi în mintea lor când dau efectiv la pleznealăîn minge, nu ca să înscrie golul izbăvitor, ci ca să arate (cui?, de ce?, la ce bun?) cât de șmecheri sunt ei, fiecare în parte, și ce execuții măiestrite au în repertoriu… iar ăia, niște împiedicați, dar sportivi adevărați, cu fibră, cu dârzenie, cu tenacitate, au făcut ce era de făcut când li s-a ivit prilejul. La gol, nu mă poate convinge nimeni că n-a fost vina lui Tătărușanu, care s-auitat luuuung la bolta aia luuuuungă, în loc să fugă să dea în minge. Păi, da: de unde dracu’ să mai pricepi cum sunt traiectoriile, când ștergi de un an bancacu dosul? Mai bine îl punea Mirel în poartă pe Pisică!