Pictură

Expoziție de icoane, în holul Școlii nr. 4 Suceava

Pictură: Expoziție de icoane, în holul Școlii nr. 4 Suceava
Pictură: Expoziție de icoane, în holul Școlii nr. 4 Suceava

Grupul de pictori iconari de la Școala cu clasele I-VIII nr. 4 Suceava, sub îndrumarea profesorilor Eugenia Ana Chilimon și Traian Chilimon, a organizat expoziția de icoane bizantine pe lemn intitulată „Iubi-te-voi Doamne”. Expoziția este amenajată în holul școlii și cuprinde 54 de lucrări, aparținând elevelor din ciclul gimnazial, dar și din ciclul primar. Acum doi ani, la Școala cu clasele I-VIII nr. 4 Suceava a avut loc vernisajul expoziției de icoane bizantine pe lemn – „Fereastră spre cer”, realizată de 50 de elevi din clasele V- VII.
La inițiativa profesoarei Eugenia Chilimon, absolventă a Facultății de Teologie Ortodoxă (secția restaurare bisericească), care în prezent predă ore de religie și desen la această școală, zeci de elevi și-au sacrificat din timpul lor liber, și în acest an, și au muncit la realizarea acestei expoziții de icoane pe lemn. Pentru că a lucrat mai mulți ani, mai întâi ca ucenic în restaurarea de biserici, apoi ca restaurator, alături de profesioniști în arta bizantină, Eugenia Chilimon a dorit să nu rupă această legătură cu pictura bisericească, cu culorile, și le-a propus elevilor săi să facă împreună o nouă expoziție cu icoane, pe care s-o intituleze „Iubi-te-voi Doamne”. Expoziția va fi deschisă până la sărbătoarea Sf. Treimi.

Recomandări

Două reviste școlare din Rădăuți au reprezentat Suceava în Tabăra națională de creație de la Muncel

Două reviste școlare din Rădăuți au reprezentat Suceava în Tabăra națională de creație de la Muncel
Două reviste școlare din Rădăuți au reprezentat Suceava în Tabăra națională de creație de la Muncel

Expoziție-concurs „Zilele elevului arhitect”: Premiul anual pentru arhitectură, câștigat de Steluța Colban, de la Colegul de Artă Suceava