EVENIMENT

Expoziție cu lucrări din materiale ecologice la IȘJ

„Darul naturii”, o expoziție de primăvară, dedicată lunii martie, va putea fi vizitată până la sfârșitul acestei luni în sediul Inspectoratului Școlar Suceava. Ceea ce este inedit la această expoziție, este că toate lucrările expuse, colaje și tapiserii, sunt realizate numai din materiale ecologice, refolosibile, din natură. Lucrările expuse la Inspectoratul Școlar Suceava sunt realizate de către o învățătoare, Daniela Miron, de la Școala „Miron Costin” din Suceava, și de elevi de la Clubul Copiilor din Rădăuți. Acestora le aparțin lucrările de tapiserie din expoziție, lucrări care au fost realizate sub îndrumarea profesorului Marcela Larionescu. Așa cum am mai precizat, cei interesați pot vizita expoziția, la sediu IȘJ Suceava, până la sfârșitul lunii martie.

Recomandări

Expoziția de caricatură „100 de valori românești”, semnată de artistul Ovidiu Stanciu, la Muzeul de Istorie

Expoziție-concurs „Zilele elevului arhitect”: Premiul anual pentru arhitectură, câștigat de Steluța Colban, de la Colegul de Artă Suceava

„Ferestre” către lumi imaginare, compoziții pline de energie, de culoare, realizate de Harry Meyer și expuse la Muzeul de Istorie