În perioada 27 iunie – 2 iulie 2017, în cadrul Festivalului Ștefanian 2017, Muzeul Bucovinei organizează expoziția „Măsuri și Proporții la Pătrăuți – Aspecte geometrice ale științei și artei construcției în Moldova Sfântului Ștefan cel Mare”, de Tudor Cătălin Urcan. Vernisajul și dezbaterile vor avea lor în data de 27 iunie, ora 14.30, la Muzeul de Istorie din Suceava.Cercetarea, ale cărei concluzii preliminare sunt expuse, face un pas important în înțelegerea arhitecturii moldovenești. Poate pentru prima dată, teoria care spune că bisericile au fost construite de meșteri locali care și-au transferat în piatră cunoștințele ce le foloseau la construcțiile de lemn, primește o replică științifică de o rigurozitate matematică. Tudor Urcan reușește să demonstreze faptul că între elementele constructive ale bisericii există relații geometrice ordonatoare. Practic, nimic nu este construit „la voia întâmplării”, ci toate se încadrează genetic într-un discurs geometric armonic. Pe planșele expuse pot fi urmărite secțiuni ce au ca obiect planul bisericii. Acestea sunt extrase dintr-o cercetare amplă a întregului edificiu. Atunci când lucrarea va fi finalizată se va transforma într-o carte ce va apărea la editura Karl A. Romstorfer, a Muzeului Bucovinei. Metoda de construcție „ad quadratum”, prezența implicită a „secțiunii de argint” și incidentală a „secțiunii de aur” plasează arhitectura moldovenească de la Pătrăuți în familia arhitecturii mediteraneene antice, alături de arhitectura egipteană, greacă, romană și gotică. Forma deosebită ce o are biserica moldovenească ne arată că aplicarea principiilor constructive antice a fost supusă unei dezbateri critice născute din necesitățile de utilitate practică a unei biserici ortodoxe și din intențiile de implementare simbolică ale exponenților culturali din Moldova celei de a doua jumătăți a secolului al XV-lea. Prin urmare, cercetarea lui Tudor Urcan are o valoare monografică atât pentru spațiul est-carpatic cât și pentru întreaga arhitectura antică mediteraneană.
Expoziția „Măsuri și Proporții la Pătrăuți – Aspecte geometrice ale științei și artei construcției în Moldova Sfântului Ștefan cel Mare”





