Încăierare între elevi ai Școlii „Mihail Sadoveanu” Fălticeni, în toaleta băieților

Episod violent între doi elevi ai Școlii „Mihail Sadoveanu” Fălticeni

Un episod violent s-a consumat între patru elevi ai Școlii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu” Fălticeni, chiar în una dintre toaletele unității.

Potrivit directorului Ovidiu Moroșanu, patru băieți de clasa a VII-a au avut o altercație, s-au încăierat și s-au împins, însă fără leziuni pentru cei implicați.

Elevii și-au adresat injurii și jigniri, iar întregul episod a fost filmat.

„Nu știm deocamdată de la ce a pornit, încercăm să aflăm motivele. Elevii vor suferi consecințele unui astfel de comportament”, a mai completat directorul.

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava a fost informat cu privire la incident, urmând ca inspectorul școlar teritorial de zonă să meargă la școală și, împreună cu conducerea unității, să demareze o investigație internă amănunțită, pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs incidentul și pentru a identifica pe toți cei implicați.

„Conducerea IȘJ Suceava își exprimă regretul profund față de producerea acestui eveniment, care contravine flagrant principiilor de siguranță, respect și toleranță pe care sistemul de învățământ le promovează.

Conducerea școlii a notificat Poliția, Inspectoratul Școlar Județean și părinții elevilor implicați, conform procedurilor legale în vigoare.

Măsurile dispuse de Comisia pentru prevenirea și combaterea violenței

în urma analizei situației și în conformitate cu regulamentul școlar vor fi comunicate la finalul investigației!

Inspectoratul Școlar Județean Suceava reiterează angajamentul ferm pentru un mediu școlar sigur, lipsit de violență. Se vor lua toate măsurile necesare pentru a preveni și sancționa cu maximă fermitate orice abatere de la normele de conduită și etică”, au menționat cei de la IȘJ Suceava.

Recomandări

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

„Ni l-am făcut pe Sfântul Ioan cel Nou prieten și apropiat al sufletului nostru” – atelier catehetic în curtea Catedralei Arhiepiscopale din Suceava

Elevă transportată la spital după ce a leșinat în timpul probei de limba română, la evaluarea națională

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”