Comunicat de presă

Elevii suceveni, reprezentați la Adunarea Generală Ordinară a Consiliului Național al Elevilor

În urma convocării Consiliului Național al Elevilor, Consiliul Județean al Elevilor Suceava a luat parte la a XXII-a Adunare Generală Ordinară a Consiliului Național al Elevilor. Această întâlnire a avut loc la Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea, în perioada 3-6 februarie.
Misiunea Consiliului Național al Elevilor este de a reprezenta elevii în forurile decizionale și de a asigura un mediu propice dezvoltării personale și profesionale a lor prin susținerea voluntariatului și a acțiunilor pliate pe nevoile și interesele lor, menite să îi informeze, conștientizeze, motiveze și responsabilizeze
În cadrul acestei întruniri au fost prezenți delegați din toate județele din România, incluzând și județul Suceava. Delegații suceveni au fost: Ciprian-Florentin Tuchiluș, președintele Consiliului Județean al Elevilor Suceava, elev în cadrul Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava, clasa a X-a, și Mihai-Lucian Tudor, vicepreședintele Consiliului Județean al Elevilor Suceava, elev în cadrul Colegiului „Vasile Lovinescu” Fălticeni, clasa a XI-a.
Cei doi reprezentanți au avut o prestație frumoasă și corectă în cadrul Adunării Generale și au reprezentat elevii suceveni cu mândrie. Ei au fost foarte implicați în activitățile distribuite de Consiliul Național al Elevilor în cadrul întrunirii.
În cadrul Adunării Generale, s-a discutat despre actualele probleme ce se află în sistemul de învățământ preuniversitar din România.
Președinte,
Ciprian-Florentin Tuchiluș
Secretar, Mihaela-Angela Stoica

Recomandări

Gheorghe Șoldan: Anul acesta avem cel mai mare buget în istoria Consiliului Județean și cele mai mari sume alocate pentru dezvoltare

Elevi hipoacuzici din toată țara au participat, la Bivolărie, la Concursul „Comunicăm prin gest, culoare și mișcare”

Ioan Stan: România a înregistrat un succes de excepție prin alegerea ES Anda Filip ca Secretar General al Uniunii Interparlamentare

Senatorul PSD de Suceava, Ioan Stan, a condus delegația României la Uniunea Interparlamentară
Senatorul PSD de Suceava, Ioan Stan, a condus delegația României la Uniunea Interparlamentară