Învățământ

Elevii de clasa a opta susțin azi testarea națională la matematică



Peste 8300 de elevi de clasa a opta vor susține miercuri cea de-a doua proba a evaluării sumative, testare care înlocuiește în acest an tezele cu subiect unic pe care le susțineau elevii.
Elevii vor da testarea la matematică, după ce, pe 4 mai au susținut proba la limba și literatura română.
Elevii susțin evaluările în școala în care învață, cu profesorii de la clasă, metodologia fiind aceeași ca cea a tezelor cu subiect unic.
Notele obținute la evaluarea sumativă la limba română și matematică contează în proporție de 25% la media finală, pe baza căreia se va face admiterea la liceu din luna iulie. Alte 25 de procente din medie sunt notele obținute la tezele cu subiect unic susținute pe care elevii le-au susținut în clasa a VII-a, iar restul de 50% reprezintă media generală a claselor de gimnaziu.
Modul în care se realizează atât evaluarea națională a elevilor de clasa a opta, cât și formulele de calcul a mediei de admitere la liceu au fost schimbate în toamna anului trecut, de către Ministerul Educației.
Proba la limba română a fost susținută în județul Suceava de către 8174 de elevi de clasa a VIII-a, din totalul 8363 de elevi înscriși. Examenul a decurs în condiții obișnuite. Nu au fost semnalate cazuri speciale precum eliminare prin fraudă sau elevi retrași din motive medicale.



Recomandări

Marta Bălăceanu, din Mălini, și Alexandra Ioan, din Ipotești, elevele cu cele mai bune rezultate la evaluarea națională

Peste 4.900 de candidați vor susține probele scrise la bacalaureat în 15 centre de examen în județul Suceava

Peste 4.900 de candidați vor susține probele scrise la bacalaureat în 15 centre de examen în județul Suceava
Peste 4.900 de candidați vor susține probele scrise la bacalaureat în 15 centre de examen în județul Suceava