Tarife

Electricitatea se va scumpi duminică în medie cu 3,95%

Electricitatea se va scumpi duminică în medie cu 3,95%
Electricitatea se va scumpi duminică în medie cu 3,95%

Prețul energiei electrice pentru populație va crește duminică în medie cu 3,95%, întrucât producția s-a bazat în ultima parte din 2006 pe gaze, determinând majorarea costurilor, iar factura lunară se va majora cu 1,2-1,5 lei pentru consumatorii din cea mai numeroasă categorie.
Scumpirea are în vedere în principal majorarea costurilor de producție a energiei, ca urmare a utilizării mai accentuate a gazelor naturale, spre sfârșitul anului trecut, potrivit Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
În cazul unui consumator cu un consum lunar de 100 kWh, efectele estimate ale modificării tarifelor reglementate la consumatorii captivi se traduc prin creșterea prețului mediu cu circa 0,01 lei/kWh, ceea ce conduce la creșteri ale valorii lunare a facturii cu valori estimate între 1,2 și 1,5 lei.
Majorarea prețului electricității este explicată de ANRE printre altele prin creșterea prețurilor la combustibili în intervalul decembrie 2006 – februarie 2007, debitele reduse ale râurilor și Dunării, creșterea probabilă a prețului la gaz metan destinat consumului industrial în 2007, creșterea costurilor termocentralelor în privința transportului feroviar al combustibililor și creșterea salariului minim pe economie.
Cea mai recentă majorare a tarifelor la energia electrică, cu 4,72%, a avut loc la 1 decembrie 2006.
Ministrul Economiei și Comerțului, Varujan Vosganian, a anunțat anterior că tarifele la energia electrică vor fi majorate în acest an cu 1%-2% peste nivelul inflației din acest an.
Pentru întregul an, prețurile la energia electrică vor crește cu mai puțin de 6%, în două etape.
Banca Națională a României țintește pentru acest an o inflație de 4%, cu un interval de variație de un punct procentual în plus sau în minus.

Recomandări

Conducerea IMM România: „Costurile serviciilor și ale combustibililor continuă să pună presiune pe mediul de afaceri”

Deputata AUR Veronica Grosu aduce în atenția Guvernului problema micilor fermieri suceveni care riscă să nu mai aibă unde să-și vândă laptele

Deputatul Florin Pușcașu atrage atenția că românii suportă din ce în ce mai greu prețul exorbitant al energiei

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Cursul nominal de schimb – de ce nivelul și volatilitatea nu spun același lucru