Dosar penal

După ce a provocat scandal, s-a urcat la volan băut și fără permis

Un bărbat de 33 de ani, din comuna Șcheia, a ajuns în vizorul polițiștilor după ce a provocat scandal în zona centrală a municipiului Suceava și s-a urcat apoi la volanul unui autoturism, cu care a circulat prin oraș fără a avea permis de conducere valabil și fiind sub influența alcoolului.
Incidentul s-a petrecut în plină zi, duminică, în jurul orei 14.30, în centrul municipiului. Polițiștii au fost înștiințați la acea oră că un bărbat aflat sub influența alcoolului a perturbat ordinea și liniștea publică în parcarea Mc Donald’s, după care a plecat la volanul unui autoturism marca Seat Alhambra. În urma verificărilor făcute, autoturismul a fost identificat în trafic pe strada Bistriței din municipiu și în urma solicitării sprijinului unui echipaj de poliție rutieră, polițiștii au reușit să-l oprească pe bulevardul 1 Decembrie 1918. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 33 de ani, din comuna Șcheia, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost condus apoi la Spitalul Județean Suceava, pentru prelevarea de probe biologice de sânge care să stabilească alcoolemia. În urma verificărilor efectuare în baza de date s-a constatat că cel de la volan are permisul de conducere suspendat, fără drept de circulație. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de „conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Recomandări

Ritm lent de judecare în procesul care îl privește pe autorul unui accident dramatic, petrecut exact acum un an

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri