Accident

Două persoane au fost rănite, în urma unei manevre a unui șofer

O manevră a unui șofer din comuna Cârlibaba a dus la rănirea unei femei de 50 de ani și a nepoatei acesteia, de numai 12 ani, care se aflau în fața gardului locuinței.
Accidentul s-a petrecut vineri la prânz, în jurul orei 12.50, în timp ce bărbatul de 35 de ani din localitate se afla la volanul unui autoturism Opel cu numere de înmatriculare provizorii, pe un drum comunal din Cârlibaba. La un moment dat, cel de la volan a efectuat o manevră de mers cu spatele și nu a adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă. Mașina a derapat și a intrat în gardul unei locuințe, acroșând din mers o femeie de 50 ani și pe nepoata acesteia de 12 ani, ambele din comuna Cîrlibaba, care se aflau în fața gardului locuinței. În urma impactului, cele două au fost rănite, la spital femeia fiind diagnosticată cu contuzie gleznă stângă și contuzie hemitorace stâng, fetița fiind rănită ușor. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ și i s-au recoltat și probe biologice de sânge la Spitalul Municipal Vatra Dornei.
Pe numele său s-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „punerea în circulație sau conducere pe drumurile publice de către o persoană a unui vehicul neînmatriculat ”, după ce s-a constatat că numerele provizorii erau expirate, precum și pentru „vătămare corporală din culpă”.

Recomandări

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu

Șofer beat turtă, filmat de martori în timp ce pătrundea pe contrasens, înainte de a provoca un accident

În urma verificării cu etilotestul a rezultat că șoferul pericol public, avea, la acea oră matinală, concentrația de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat
În urma verificării cu etilotestul a rezultat că șoferul pericol public, avea, la acea oră matinală, concentrația de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat