O bătrână în vârstă de 74 de ani, din Dorna Candrenilor, a fost accidentată mortal de o mașină, vinerea trecută, în timp ce traversa DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, pe raza localității de domiciliu.
Din datele poliției rezultă că vineri, 26 aprilie, în jurul orei 13.00, un șofer în vârstă de 41 de ani, din orașul Podu Iloaiei, județul Iași, în timp ce conducea un autoturism Mercedes Benz, a surprins-o și accidentat-o pe bătrâna care se angajase în traversarea drumului prin loc nepermis și fără să se asigure, din partea stânga spre dreapta, având în vedere sensul șoferului.
Bătrâna a fost preluată în stare gravă de la locul accidentului. La ora 17.00, în timp ce era transportată către Spitalul Județean Suceava, bătrâna a decedat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Din păcate, a fost al doilea accident recent în care a murit o bătrână. Miercuri, 24 aprilie, la Marginea, o bătrână a fost accidentată mortal în condiții asemănătoare.
Deși județul Suceava a fost ferit în ultima perioadă de accidente grave în urma impactului dintre mașini, s-au înregistrat în schimb multe accidente cu pietoni vârstnici loviți de mașini ori cu bicicliști neatenți care au căzut în drum ori au fost loviți de mașini, de cele mai multe ori din vina lor.





